Sâmbăta, 21 martie 2009, a avut loc în Bucureşti o întâlnire interesantă. Şcoala de voluntari călători DRH Norvegia a ţinut o prezentare. Nu voi spune prea multe despre școală, informaţii suplimentare puteţi găsi AICI (în engleză!). Important este faptul că această şcoală trimite voluntari în Africa de sud (Zambia, Mozambique) și India. Deşi pentru mulţi cele cinci ore au fost un chin, eu deja eram cu gândul la plecare. Drept pentru care m-am și înscris, urmând să plec la sfârşitul lui Iulie.

Este frumos să ştii că mai sunt persoane interesate nu doar de binele lor ci și de al altora. Am participat ca un observator al invitaţilor. Aşa mi-am pus în gând. Eu am pus întrebări legate de faună, de tehnologii moderne cum ar fi curentul, posibilitatea de a comunica cu cei de acasă (internet, telefon). NU ţin foarte mult la acestea, dar atunci când ţânţarii sunt peste tot și există un risc ridicat de a lua malarie, atunci un dispozitiv special ce funcţionează cu baterii, ar fi minunat. Și mai minunat ar fi să ai unde să le încarci pe aceste baterii. Deci…pot spune ca sunt liniştit din aceasta privinţă.

Ce nu mi-a plăcut insă a fost modul cum gândesc anumiţi oameni. De genul…câţi bani se câştigă acolo…iar când răspunsul a venit firesc…153 dolari (a fost doar un exemplu)…deja totul s-a năruit „Cum? Doar atât? Pai ce să faci cu atât? Pentru atât mă duc eu acolo?” Deja în minte mi-a venit…”băiete…tu habar nu ai ce înseamnă voluntariat”. Bine-nţeles, această sumă reprezintă dublul salariului mediu de acolo, dar nici la acesta veste, persoana în cauză nu s-a liniştit…drept pentru care, după pauză, nici nu a mai venit.

O altă întrebare firească, dar totuşi, nu am considerat-o foarte utilă, pentru mine personal, a fost cea legata de siguranţă. Acum să fim serioşi…oriunde am fi, trăim cu un sentiment de falsă siguranţă. Bucureștiul cred ca este mai periculos. Dar aşa e…e o problemă, eşti printre străini, iar oamenii nu diferă intr-atât încât să credem că totul va fi bine. Siguranţa vine de la sine, atâta timp cât eşti precaut…adică…nu umbli singur pe stradă noaptea, mai ales daca eşti fata (din păcate, asta e tristul adevăr – frumuseţea costă). Și e la mintea cocosului totuşi…daca nu sunt oameni răi voitori, pot fi animale rău voitoare :D sau flămânde. Nu este exclusă întâlnirea cu un leu in pustietate :) O experienţă unică…probabil din toate punctele de vedere :)).

Mi s-a pus de multe ori întrebarea „Ştii ce vrei?” și răspundeam că da…dar nu puteam spune ceva anume. Ei, adevărul este ca nu ştiu ce vreau. Ştiu ce nu vreau. Și nu vreau să stau cu mâna în sân aşteptând să cadă ceva din cer . Vrei o schimbare, pui mâna și iţi faci acea schimbare. Sigur, există riscuri, fiecare le vede în felul său, dar…daca nu iţi asumi măcar un risc în viață, care mai este rolul ei?

Dacă aș lua exemplul celor ce trăiesc în oraş, inclusiv eu, pot spune că singurul scop este de a munci pentru altul ca noi să trăim în sclavie. BULLSHIT. Asta nu e de mine. Și mă bucur ca pe zi ce trece mă deştept mai mult (consider eu – alţii o vad insă ca pe o revenire în mintea copiilor. Păi daca nu ne jucăm, suntem ca și morţi). Uneori o vad ca pe un dezavantaj, nu mă înţelege multă lume, dar vor veni clipe mai bune.

Acum, să nu vă așteptați ca toate postările vor fi la fel ca acesta :D

Before the Night Ends apare pentru prima dată, in anul 1993, sub numele To Take...To Hold în minunatul album In My Time. Compozitorul? Yanni. A fost dragoste la prima ascultare. Se intampla in 2000. De atunci i-am tot urmărit evoluţia si încă ce evoluţie... :)

Nu am cuvinte să descriu omul Yanni. A adunat muzicieni din întreaga lume, au format o echipă inchegată iar noi am intrat in visare :)

In 2007 (cred! nu sunt sigur) a început un proiect nou, Yanni Voices. Dacă până acum avea foarte puține melodii cu voce, acum s-a schimbat radical.

Leslie Mills a luat melodia "To Take...To Hold" si a transformat-o in "Before the Night Ends".

Eu, pe de alta parte am luat prima versiune și...mi-am început umila interpretare. Sper sa va placă deși pianul este cam dezacordat. Versurile le puteți citi mai jos.

Vreau să deschid un topic interesant. și sunt sigur că mulți se gândesc la asta. Voi fi scurt, nu e prea mult de spus.

De ce nu avem documentație în limba română.

Poi, să vedem...dacă spunem că ducem lipsa de specialişti, am minţi. Avem, doar că majoritatea preferă să plece în alte țări. Din diverse motive, nu pot generaliza.
De obicei, toate materialele ce apar în țară sunt de la scoli, licee și universităţi. De obicei, la scoli sunt manuale şcolare și culegeri. Nimic important pentru cei ce termina liceul insă.
La universitate e altă poveste. Apar cărţi, note de curs, lucrări de laborator, dar sunt rare sau au circuit intern...nimeni nu-și dă cursul altui profesor. Nu e rentabil.

Trebuie ştiut faptul ca pentru orice lucrare scrisă fie ea carte sau articol intr-o revistă, aceasta se punctează și se adună la final de an. Motivul...dorinţa de a avea mai mulţi bani. E de condamnat? Pentru societatea în care trăim, nu :(

Și mai trebuie ştiut faptul că lucrările în limba română sunt punctate foarte, foarte puţin, pe când cele în limba engleză au un punctaj de invidiat. Mai mult, acum și revistele ştiinţifice cer ca regula obligatorie să se folosească limba engleză. Chiar dacă nu sunt reviste de circulaţie internaţională. Este suficient o participare din exterior și gata, toată revista e în engleză. Desigur, nu a fost aşa mereu, în ultimii ani insă, aceasta este tendinţa. Deci ar fi ilogic, în condiţiile date, să se facă lucrări în limba română. Eu nici măcar nu le traduc, le scriu direct în engleză...nu ştiu...îmi vine mai uşor la gândire si nu pierd timpul de doua ori. Dar va spun drept...as renunţa oricând la ele. Fapt ce aţi observat că am tradus câteva articole in limba română.

Să nu ne mai mire acest aspect. NU avem ce face...decât să învăţăm limba engleză. Până la urmă se doreşte globalizarea, nu? Lucru ce nu sunt total de acord cu ea. Dar na, ce D-zeu a stricat prin turnul Babel, noi să reparăm...sau mă rog...mai marii naţiunilor.

Câtă prostie pe capul nostru.

Trăim într-o lume ciudată. Probabil și cei de acum 100 de ani considerau asta pentru vremurile de atunci. Poate nu. Nu ne rămâne decât să inventam mașina timpului și problemele vor lua sfârșit :)

Eh, mă gândeam să va plictisesc cu o mica istorie a vieţii mele, poate doar așa m-as fi putut face înțeles, dar am ales să nu o lungesc foarte, foarte mult. Păi ce e de lungit, nimic nou sub soare, am urmat cursul vieții, ghidat de alții, astfel de la tâmplar am ajuns geamgiu, apoi operator calculator, referent pentru suport tehnic IT, webdesigner și în cele din urma profesor (ciudata trecere, nu ? :)) ). Să nu mai spun ca pana a începe toate astea, am fost inițiat în munca de la tara (cam tot ce se poate face acolo).

Îmi pun o întrebare. Care ar fi motivul pentru care m-am plimbat prin atâtea locuri. Dacă aș spune din plăcere, nu cred ca as fi credibil, probabil nevoia de bani și apoi nevoia de a avea și mai mulți bani.

Nu vi se pare ceva ciudat? Noi pentru ce muncim? Pentru bani? Sau pentru ca ne place și vrem să facem ceva util. Acum, sigur, ceva util facem, dar nu pentru noi și tocmai aici e problema. Trăim o forma de sclavie…sclavia moderna…sclavia banului.

Dar, daca nu ar mai fi nevoie de bani, atunci ce am face? Răspunsul imediat ar fi…nu ar mai fi nevoie să muncim. și aşa, este în natura umana să consumam cat mai putina energie. Ridic o alta întrebare însă. Daca nu mai consumam atâta energie, ce se întâmplă cu cea neconsumată? Crește la nesfârşit? Nu. Se consumă! Pe ce? Prin simplu fapt că stăm și nu facem nimic.

Aici vroiam să ajung.

Orice activitate pe care o facem este consumatoare de energie, și totuşi, mergem la muncă dimineața, avem încărcare, terminăm lucrul, mergem acasă și probabil vom face multe alte activităţi. Avem energie cât să ne ajungă o zi întreagă.

Total opus a ceea ce s-ar crede, prin simplu fapt ca nu avem încărcare, vom fi mult mai obosiţi și probabil nu vom mai face nimic când ajungem acasă. Dar ce vorbesc eu, sunt lucruri testate.

Am spus câteva cuvinte grele despre educaţie în postul trecut. și totuşi, fac parte din sistem...still :) Anul şcolar este împărţit în doua semestre (în case you didn't know that :D). Orele unui profesor nu sunt împărţite în mod egal intre aceste semestre. Unul de obicei va avea foarte puţine ore. Adică...2-6 ore pe săptămână (mă refer la ore cu studenţii, asta nu înseamnă ca nu trebuie să faci și altceva). Dar ce să faci în acest timp liber?...cercetare. Ce fel de cercetare?...cercetare intr-un domeniu comun cu al tău. Deci, nu neapărat pe specializarea ta, Ce se întâmplă dacă nu faci? Ai la rândul tău şefi care iţi sar pe cap, nu vei acumula punctaj la final de an și alte prostii ce genul asta, dar mai ales nu aduci bani facultăţii și celor din echipa proiectului. Ca de, unul munceşte, mulţi iau banii. De obicei, cel care munceşte e la urmă. Adică nu de obicei, întotdeauna. (Believe me, I know this shit)

Acum, haideţi să fim serioşi. Daca nu vrei să faci ceva, nu faci. Daca eşti obligat insa să faci acel ceva...totul e distrus. Noi zicem ca nu avem chef :), un mod frumos de a spune. Alţii ar spune WE DON'T GIVE A FUCK. De ce? Too much energy loss. Cu cât iţi doreşti mai puţin să faci ceva cu atât depui mai multa energie pentru a-l face. Sunt lucruri mai importante de făcut decât o cercetare care va ajunge intr-un sertar, și oricum, nu se va pune în aplicare (ca un caz particular, nu spun ca nu este nevoie de cercetare. Sunt multe proiecte foarte utile și ajung să fie puse în practica...dar să fim serioşi...în cazul României, puţine).

IN CONCLUSION

Ar trebui să înţelegem ceva din ce am spus mai sus? Hmm…acum îmi pare ca sunt prea multe povesti în zadar. Eu înţeleg aşa…daca faci ceea ce nu-ti place, consumi multa energie, mai multa decât daca ti-ar fi plăcut. Daca stai degeaba, consumi și mai multa energie. De aceea mi-am ghidat viata după principiul…dacă nu iţi place ceva, nu te mai apuca, dacă nu iţi mai place, este cazul să afli motivul; dacă ştii motivul, din experienţă…e mai bine să pleci indiferent.

Energyless, daca nu din cauza muncii, ci din lipsa ei. Nu aș putea fi portar sau paznic, nu aș putea fi multe lucruri ce implică statul degeaba, fără să fac nimic. A nu se confunda cu odihna prelungita. Să zicem doar ca o vacanță de 3 luni pentru studenţi este mult prea puţin. Creierul nu se odihneşte suficient in acest timp.

Am fost judecat că plec de la locuri bune, locuri unde nu iţi baţi capul cu foarte multă muncă și eşti plătit pentru asta. Lumea ar putea spune că sunt nebun. Cine nu ar vrea asta? MULTĂ LUME NU AR VREA.

În nebunia mea, voi face ce am făcut și până acum. Adică, voi bate fierul cat e cald, voi profita de orice îmi va aduce viața, sau mai frumos spus, apelez la o strofă dintr-o poezie de-a lui Leonard Cohen:

"Ring the bells that still can ring

Forget your perfect offering

There is a crack în everything

That's how the light gets în".

Iar în încheiere, îl citez pe George Carlin : "No one knows what’s next, but everybody does it"

Nu mai rezist.

Cuţitul este cel mai important lucru din echipamentul de supravieţuire.

În cele ce urmează voi încerca să acopăr, pe cât se poate, modul de alegere a unui cuţit de supravieţuire. Anticipez ca va dura ceva timp pana când voi termina materialul aşa ca îmi voi face un document separat. Numai bine, ca voi putea aranja mai bine fotografiile :)

Alegerea corectă a cuţitului de supravieţuire este mai mult decât un exerciţiu de individualitate - propria viaţa depinde de selecţia potrivită.

Oricine a petrecut mult timp în natură va garanta pentru utilitatea unui cuţit bun. Pentru un expert in supravieţuire cuţitul este unul dintre cei mai buni prieteni și cel mai atent păzit dintre uneltele sale de supravieţuire. Ca un bun prieten, cuţitul de supravieţuire nu îl va lăsa la nevoie.

Orice om avea un cuţit

A fost odată un timp când aproape toţi bărbaţii purtau cuţite, chiar și când aceştia erau in oraş, cuţitele fiind mici, de buzunar. Ori de câte ori o persoană mergea în sălbăticie, cuţitul de vânătoare, aşa cum era numit atunci, era întotdeauna la îndemână.

Astăzi, mulţi oameni au uitat de necesitatea de a avea întotdeauna un cuţit la ei. Într-adevăr a devenit un lucru obişnuit să întâlneşti oameni care se tem de cuţite şi pun la îndoială persoanele ce le transportă. Este trist faptul că majoritatea oamenilor din ziua de azi nu au nici o idee cu privire la utilizările multiple ale unui cuţit bun.

Eu, spre exemplu, port la mine un briceag multifuncţional Victorinox, briceag ce îl voi aminti mai jos, la o secţiune separată.

Cuţitele de supravieţuire fac parte din echipamentul obligatoriu

Cel mai important articol al echipamentului de supravieţuire este cuţitul şi este unul din cele 15 articole esenţiale ce toţi „supravieţuitorii” ar trebui să le aibă cu ei. Un cuţit bun face cam tot ce e nevoie pentru a trăi sau chiar prospera in natură. În acest sens, cel mai bun cuţit de supravieţuire va avea o construcţie solidă, va fi dintr-un material de bună calitate, va avea o îndemânare si funcţionalitate ridicată.

Ce sa evităm la cuţitele de supravieţuire

Pentru cei lipsiţi de experienţă, cuţitele de supravieţuire sunt adesea imaginate ca fiind cuţite imense tip Rambo, cuţite ce apar in filmele de la Hollywood. Deşi arată ca fiind arme potente, ce ar fi in stare să dărâme lumea, aceste cuţite sunt supradimensionate și nu sunt nici pe departe cuţitele folosite de experţii in supravieţuire. Cuţitele mari sunt greu de controlat deoarece sunt foarte grele si voluminoase.

Cuţitele cu ambele muchii ascuţite (baionete) sunt in special pentru înjunghiere. Încă mai am, la tara, lăsat moştenire de la bunicu’ vreo două. Foarte bune pentru specialitatea lor, dar și grele. Problema lor este ca vârful este relativ slab si este predispus ruperii. In plus, a doua muchie ascuţită nu este necesară și ar putea răni utilizatorul.

Am văzut in comerţ multe cuţite de supravieţuire ce au mânere goale pe dinăuntru. Ideea este ca se pot stoca anumite elemente, ce-i drept esenţiale pentru supravieţuire, precum bete de chibrit, o busola (cat de rudimentara e, tot e buna de ceva, deşi pe mine m-a derutat. Dar sa spunem ca…nu ştiam sa o folosesc :) ), mânerul fiind impermeabil. O problemă a acestor cuţite este faptul ca tind sa fie mai slabe decât cele cu mânerul solid. Desigur, sunt excepţii, dar dacă stăm să ne gândim, cred că in general, este mai bine să avem echipamentul de supravieţuire in altă parte. Nu de alta, dar dacă e sa pierdem cuţitul…aşa, ca prin minune, măcar avem ceva pe care ne putem baza.

Totuşi, cele mai bune cuţite de supravieţuire sunt de fapt, destul de modeste. Mulţi dintre cei cu puțin experimentaţi ar trece peste ele, considerându-le cuţite de începător.

Lungimea optimă a lamei unui cuţit de supravieţuire

Cel mai bun cuţit de supravieţuire trebuie să poată fi folosit în cât mai multe împrejurări. În acelaşi timp insă, trebuie ţinut seamă de volumul și de greutatea sa, ca de altfel cum trebuie avut grijă cu orice articol din echipamentul de supravieţuire.

În general, un cuţit ideal ar avea lungimea lamei intre 10 si 15 cm, dimensiune optimă pentru mărime și manevrabilitate. O mărime a lamei mai mare este nejustificata și se adaugă la greutatea și volumul echipamentului ce trebuie carat.

Dacă totuşi este nevoie de o lama mai mare, atunci probabil ar fi mai bine dacă se optează pentru o macetă sau un topor. In orice caz, tot ar trebui să existe în echipamentul de supravieţuire un cuţit cu lamă normală.

Prelungirea lamei cuţitului

Cel mai bun cuţit de supravieţuire este construit dintr-o singură bucată de metal, la care se pot ataşa dale din diverse materiale pentru a forma un mâner confortabil. Prelungirea lamei poate fi completă sau îngustă.

- Cuţitele au prelungire completă sunt acele cuţite la care lama se contopeşte cu mânerul. Pentru confort se pune câte o dală din alt material pe fiecare latură. Pentru a face economii de greutate, la unele cuţite nu se mai pune acest material de adaos, metalul fiind lăsat neacoperit.

- Cuţitele cu prelungire îngustă își reduc dimensiunea lamei astfel încât aceasta să intre in mâner. Adesea mânerul este compus din discuri din piele, dar este nevoie de multa dibăcie pentru asta. Câteodată acestea au la capăt o măciulie.

Cuţitele de supravieţuire ieftine sunt de multe ori făcute astfel încât lama să fie separata de mâner. Punctul slab al acestor cuţite se află la îmbinarea lamei cu mânerul. Trebuie evitate astfel de cuţite ieftine in favoarea modelelor mai sus menţionate.

Tipuri de lama de cuţit

Exista doua tipuri principale ce lame de cuţit, fine si zimţate (cu seratii).

Lamele cu seratii se comporta bine la tăierea materialelor sintetice, haine si carne. Pentru autoapărare și cazuri paramedicale, marginile cu seratii sunt o alegere bună. Un dezavantaj al muchiilor cu seratii este ca acestea sunt dificil de ascuţit in natură. Acest lucru este cu siguranţă un dezavantaj mare. In plus, cuţitele cu seratii nu sunt eficiente pentru gravuri sau pentru a ciopli.

Pentru majoritatea situaţiilor de supravieţuire, o lamă fină este cea mai bună alegere. Cu o astfel de lamă se poate grava, ciopli și tăia. Chiar dacă nu trece prin folii de nailon, haine sau carne la fel de bine precum lamele cu seratii, își face treaba. Iar, ca un avantaj suplimentar, lamele fine se pot ascuţi chiar și de o piatră sau o bucată de ciment, în caz ca nu este la îndemână o piatră specială de ascuţit. Lamele cu seratii au nevoie de un aparat special pentru aceasta.

Multe cuţite de supravieţuire au pe partea din spate (opus tăişului) un fel de fierăstrău menit să taie prin metal sau lemn. In majoritatea cazurilor, precum cuţitele tip Rambo, acest fierăstrău nu prea își face treaba. Dacă este necesar un mic fierăstrău, este de preferat să se ia unul separat si să nu se pună bază pe cel de pe cuţit.

Grosimea lamei cuţitului

Cele mai bune cuţite de supravieţuire au in general o grosime a lamei intre 3.5 si 6 mm. Daca lama este mai subţire devine prea flexibilă iar dacă este prea groasă nu va fi bună pentru lucru de fineţe. Este foarte important ca vârful cuţitului să fie rezistent pentru că este zona cuţitului cea mai probabilă de a ceda.

Materiale pentru lama cuţitului

Sunt doua categorii de materiale principale ce se folosesc la fabricarea cuţitelor de înaltă calitate:

- Lamele din otel inoxidabil sunt rezistente la rugină, putându-se lucra foarte bine în medii umede. Au nevoie de mai puțină îngrijire decât cuţitele din oțel carbon. Ca și dezavantaje pot spune că acestea tind să fie mai scumpe și nu își menţin o muchie ascuţită la fel de bine ca cele din oțel carbon.

- Lamele din oțel carbon vor rugini dacă nu sunt folosite în mod regulat sau dacă nu sunt acoperite. Multe persoane susţin că lamele din otel carbon rămân ascuţite mai mult timp decât cele din otel inoxidabil.

Cuţite din dotarea personală

Inainte de toate ar trebui sa mentionez faptul ca toate cutitele ce vor fi prezentate (exceptand briceagul Victorinox) sunt facute la comanta (custom made). Ei, acum sa nu va inchipuiti ca m-am apucat de acest mestesug, desi m-ar incanta. Timpul insa nu imi permite momentan. Toate au fost desentate si apoi executate la o fabrica din oras. Din pacate, nu toate aceste cutite au lame de calitate. Ma rog, sunt din otel inoxidabil, dar si acesta are mai multe grade de calitate :).

Deci, incepand cu primul si cel mai mic cutit:

E mic, îndemânos, si îl foloseam la munci de fineţe, si bine-nţeles pentru bucătărie. E foarte îndemânos, dar neavând o teacă, l-am pus intr-un tub de burghiu si nu mi-e îndemână să îl tot iau cu mine. Oricum, am renunţat la acesta de îndată ce mi-am luat briceagul.

Acest cuțit este moștenire de la bunicul. Fiind vânator, avea intotdeauna un cuțit la el, iar acesta este ultimul pe care l-a avut. La fel, a fost facut la comandă, doar că, cu acesta, a dat-o in bară. Pot spune că e unul dintre cele mai slabe ca și calitate a materialului. Bine, iși face treaba totuși. Imi place insă că mânerul este mai greu și imi oferă un bun balans al cutitului, e foarte indemanos. Mi-aș dori un astfel de balans la o sabie, spre exemplu. Deși manerul este cilindric, ceea ce ar părea că lama și manerul se unesc undeva, vreau să mentionez că este dintr-o bucată, doar partea de protecție este sudată. Pentru ce a fost proiectat, nu există nici un risc de a ceda in zona de lângă sudură.

Acest cutit a fost inițial facut pentru pescuit. Are o formă specifică, pentru a ușura curățatul peștelui si tot ce se mai face la pescuit cu un cutit. Nu pot vorbi prostii, nu imi place pescuitul, deci...nu stiu ce s-ar putea face exact :) (Acum... nu va gândiți, idei vagi am :)). Imi place mânerul de aceea l-am adoptat la urmatorul cutit, design propriu.

Ei, am ajuns deja la ceea ce folosesc in mod regulat atunci cand plec in natură. De observat că nu spun "la munte". Natura nu stă doar in munte.

Să vedem ce are acest cuțit de țin așa mult la el. Păi, fară intenția de a mă repeta. E conceptul meu. Vorbeam mai sus de cateva lucruri ce ar trebui evitate la un cuțit de supraviețuire. Așa e, după cum observați, aparent eu nu le-am evitat. Bine, nu chiar. La ce mă refer? In primul rand la lama dublu ascuțită. Nu este dublu ascuțită decât la vârf, asta să imi permită înjunghierea (sună ciudat...dar când stai față in față cu ursul la 5 m distanță, sună chiar foarte frumos - din fericire, nu a fost nevoie de acțiuni drastice). Totuși, am observat o mica problemă cu varful; ar da semne de cedare...spun ar da, pentru că până acum se ține bine. Asta datorită materialului. Putea fi mai bun totuși. Întotdeauna sunt nemulțumit, deci...imi voi critica destul de des vorbele, acțiunile si altele.

Mai puteti observa, o altă caracteristică ce s-ar fi putut evita, doar ca eu nu am vrut, asa ca am facut tot posibilul sa fie bine...bine, eu si meșterul de mi l-a executat :D. Are un mic fierastrău. Problema este că ...e chiar functional, dar sa fie lemn sau os. Metal nu poate. Ceea ce sunt OK cu asta.

O alta mică problemă, nu se poate observa, dar va zic eu, manerul este mai subțire decat cel al cutitului roșu prezentat mai sus. La timpul respectiv, nu am avut suficient material suplimentar.

Obsevati bine-nțeles și o teacă. Ei, acesta e facută la masșna de cusut. M-am chinuit atunci...ce-i drept..nu stiu daca implinisem 18 ani....nu nu, sigur nu implinisem. M-am chinuit cu pielea și ața, că de cusut, știam destul de bine. Si puteți observa că am inceput la un moment dat să mă plictisesc :))

Acum, nu voi sta să povestesc prea multe despre briceagul multi-funcțional VictorInox. Tot ce voi spune este faptul că după ce l-am cumparat, nu mi-a mai trebuit o altă unealtă pentru portul prin oraș sau lucrul in casă. Am fost foarte surprins de calitate si de funcționalitate. Mă mir cum de nu face și cafea :))

Are cam tot ce-mi trebuie. Lamă de cuțit mare, blocabilă; patent cu taietor de fire, pilă si fierastrau de metal, fierastrau de lemn, foarfec, două șurubelnițe in cruce, deschizător de capace, șurubelniță lată, desfăcător de conserve, "bortificator" (cum imi place să râd pe seama lui - adică un mic alezor pentru dat gauri in lemn), nelipsitul tirbușon cu o mică surubelniță lată (mică de tot), scobitoare si pensetă.

Cred ca am spus toate. Oricum, sunt multe, atât accesorii cât si functionalități. Desi pare ca nu e nevoie de atatea, eu le-am folosit pe toate. Chiar și scobitoarea :)

Cam atat cu acest articol. Sper sa fie de folos cuiva.

Numai bine.