Sâmbăta, 21 martie 2009, a avut loc în Bucureşti o întâlnire interesantă. Şcoala de voluntari călători DRH Norvegia a ţinut o prezentare. Nu voi spune prea multe despre școală, informaţii suplimentare puteţi găsi AICI (în engleză!). Important este faptul că această şcoală trimite voluntari în Africa de sud (Zambia, Mozambique) și India. Deşi pentru mulţi cele cinci ore au fost un chin, eu deja eram cu gândul la plecare. Drept pentru care m-am și înscris, urmând să plec la sfârşitul lui Iulie.
Este frumos să ştii că mai sunt persoane interesate nu doar de binele lor ci și de al altora. Am participat ca un observator al invitaţilor. Aşa mi-am pus în gând. Eu am pus întrebări legate de faună, de tehnologii moderne cum ar fi curentul, posibilitatea de a comunica cu cei de acasă (internet, telefon). NU ţin foarte mult la acestea, dar atunci când ţânţarii sunt peste tot și există un risc ridicat de a lua malarie, atunci un dispozitiv special ce funcţionează cu baterii, ar fi minunat. Și mai minunat ar fi să ai unde să le încarci pe aceste baterii. Deci…pot spune ca sunt liniştit din aceasta privinţă.
Ce nu mi-a plăcut insă a fost modul cum gândesc anumiţi oameni. De genul…câţi bani se câştigă acolo…iar când răspunsul a venit firesc…153 dolari (a fost doar un exemplu)…deja totul s-a năruit „Cum? Doar atât? Pai ce să faci cu atât? Pentru atât mă duc eu acolo?” Deja în minte mi-a venit…”băiete…tu habar nu ai ce înseamnă voluntariat”. Bine-nţeles, această sumă reprezintă dublul salariului mediu de acolo, dar nici la acesta veste, persoana în cauză nu s-a liniştit…drept pentru care, după pauză, nici nu a mai venit.
O altă întrebare firească, dar totuşi, nu am considerat-o foarte utilă, pentru mine personal, a fost cea legata de siguranţă. Acum să fim serioşi…oriunde am fi, trăim cu un sentiment de falsă siguranţă. Bucureștiul cred ca este mai periculos. Dar aşa e…e o problemă, eşti printre străini, iar oamenii nu diferă intr-atât încât să credem că totul va fi bine. Siguranţa vine de la sine, atâta timp cât eşti precaut…adică…nu umbli singur pe stradă noaptea, mai ales daca eşti fata (din păcate, asta e tristul adevăr – frumuseţea costă). Și e la mintea cocosului totuşi…daca nu sunt oameni răi voitori, pot fi animale rău voitoare :D sau flămânde. Nu este exclusă întâlnirea cu un leu in pustietate :) O experienţă unică…probabil din toate punctele de vedere :)).
Mi s-a pus de multe ori întrebarea „Ştii ce vrei?” și răspundeam că da…dar nu puteam spune ceva anume. Ei, adevărul este ca nu ştiu ce vreau. Ştiu ce nu vreau. Și nu vreau să stau cu mâna în sân aşteptând să cadă ceva din cer . Vrei o schimbare, pui mâna și iţi faci acea schimbare. Sigur, există riscuri, fiecare le vede în felul său, dar…daca nu iţi asumi măcar un risc în viață, care mai este rolul ei?
Dacă aș lua exemplul celor ce trăiesc în oraş, inclusiv eu, pot spune că singurul scop este de a munci pentru altul ca noi să trăim în sclavie. BULLSHIT. Asta nu e de mine. Și mă bucur ca pe zi ce trece mă deştept mai mult (consider eu – alţii o vad insă ca pe o revenire în mintea copiilor. Păi daca nu ne jucăm, suntem ca și morţi). Uneori o vad ca pe un dezavantaj, nu mă înţelege multă lume, dar vor veni clipe mai bune.
8 Response to A Bunch Of Lonesome Heroes
nu cred ca se poate numi voluntariat. Dar am avut niste contracte cu PeaceCorps cand eram acasa, in Prahova, acum cativa ani.
A fost interesant, inca tinem legatura.
Da, m-am gandit sa fac voluntariat. Am avut chiar si cateva incercari (pe termen scurt)prin natura meseriei, care mi-au dat un sentiment inaltator. Adica sunt utila, pot face si eu ceva pentru altii. iti urez mult succes in acest proiect!
Nu imi permit sa imi las serviciul si cand ma intorc sa nu mai gasesc nimic. In 2005 era sa ajung cersetor. Mi-a ajuns. Inteleg ideea de voluntariat. Daca am cazare, masa si de o bere e ok pentru mine dar teama e cand ma intorc mai am unde lucra?
Totusi prin blogurile mele consider ca fac un fel de voluntariat mai subtil pentru ai nostri. Incerc sa le reamintesc de lucruri care au inceput sa fie uitate. Asta e scuza mea.
Succes acolo!
Da, te înțeleg. Pe mine nu prea ma interesează aspectul asta. E un fel de inconștientă. Dar totuși, am posibilitatea de a-mi lua doi ani concediu fără plata. Deci..am spatele asigurat.
Ceea ce faci tu este perfect. Si eu voi continua si sper sa devina ceva interesant. Poate scurte fotoreportaje. Orice consider eu ca deschide ochii. Tu continua sa faci ceea ce faci, ca faci bine. :)
Nu cred ca as refuza, stii prea bine asta.. dar din pacate sunt atat de prins cu slujba si cu tot cotidianul, incat nu mai apuc s mai am grija nici de mine! stiu ca asta pare a suna a scuza de doi bani, dar cunosti situatia. Sicer, m-as inscrie si eu in acest program! Hai sa te intreb altceva: a scrie aproape zilnic pe un blog, a-ti deschide inima in fata unei lumi sia unor persoane pe care nu o sa apuci vreodata sa le cunosti, sati impartasesti cele mai adanci si ascunse ganduri si simtiri, nu se poate numi volutariat?:)
Tine-o tot asa, esti pe calea cea buna! Sper sa apuc sa mai am si eu timp sa scriu, mi-e dor si am atatea subiecte noi! :D
Da Mishu, e un fel de voluntariat. Dar e de alt soi :) Imagineaza-ti cum ar fi daca ai scapa din cotidian. Poate nu ar fi atat de greu. Frica asta ne omoara. Un pic de nebunie nu ar strica, si stiu ca nu duci lipsa de asa ceva. Dar pana la urma, toti ar trebui sa stam si sa cantarim faptele.
Sincera sa fiu cred ca am avut odata ocazia asta dar nu mai stiu exact ce a intervenit de nu am mai facut. Oricum este o fapta foarte buna si cum ne riscam sa facem pentru noi unele lucruri folositoare sau mai putin folositoare de ce sa nu facem si pentru altii care intradevar sunt folositoare. Oricand as fi disponibila pentru un astfel de ajutor :) !
Bafta multa !
Salut,
Sunt si eu de vreo 2 zile in contact cu ei, in principiu sunt foarte hotarat sa plec. Ai putea sa-mi dai mai multe detalii despre inscriere, etc?
salgado88@yahoo.com
Trimiteți un comentariu