duminică, 19 septembrie 2010
duminică, septembrie 19, 2010
Nu-i așa că ne place să o privim și să râvnim după ea? Cu picioarele acelea subțirele, cu boticul acela simpatic, cum să nu iți vină să o iei acasă? Sau cel puțin, trebuie să vorbești despre ea cu tot satul, că altfel nu te simți bine. Așa-i? Știu, știu, e in natura noastră :))
Nu sunt religios, dar câteva din cele 10 porunci nu au nimic de-a face cu divinitatea. Și parcă era una care chiar ne îndrumă...capra vecinului e a vecinului și numai a lui...până la alte dispoziții.
Am fost azi la prima ședință cu părintii a lu' frate-meu. Da, nu sunt părinte, dar ai mei nu aveau cum să ajungă. Și chiar vroiam...prima mea ședință cu părinții...vai, dar ce imi va spune diriginta despre fratemiu. Ha-ha, am uitat că el nu-i ca mine. Nu aveam de ce ma teme.
Lăsând asta la o parte, mai tot timpul ședinței abia m-am putut abține din râs. Nu de ce spunea diriginta, dar perlele și gândirea părinților erau absolut apetisante. Și mă gândeam...doamne...ne mai mirăm de copii, că sunt așa cum sunt. Am impresia că viitorul zilei de mâine ar fi mai bun fără trecutul zilei de azi. :)
La un moment dat, în timp ce discutam despre situația școlară, absențe și ce vor trebui să învețe pentru bac, se trezește unul dintre părinti să întrebe: Cine este directorul actual? Și cel vechi este tot profesor aici? Am scos un HA destul de puternic de l-au auzit toți. Povestea stă cam așa: fostul director a fost reținut de anchetatori cum ca ar fi luat mită la bac. Ei, nimic nou sub soare, nu ar fi singurul. Cât de reală e povestea nu știu, deși probabil așa e. Uitați-vă la rezultatele de anul acesta. Aș spune că s-a făcut o treaba destul de bună cu împiedicarea fraudelor. Abia vedem și noi valoarea noastră. În sfârșit !!!
Pe mine nu mă interesează ce-i drept ce a făcut și ce nu a făcut. Dacă stau să mă gândesc bine, ce a făcut directorul nu are nimic de a face cu performanțele elevului. Iar ca profesor, directorul e ok. Și să analizăm puțin. De ce s-a întâmplat asta? De ce a fost prins cu "mita"? Exact, pentru că cineva i-a dat. Dacă nu mă înșel, chiar persoane care pun întrebări de genul părintelui cu pricina. Dacă nu i-ar fi dat nimeni, și nu ar fi insistat să ii primească, sigur nu se întâmpla asta. Dar vezi cum e omul? Întotdeauna trebuie să iasă cu basma curată. Lasă, bine i-a făcut. Ce-i trebuia lui. Nesimțitu'! ".
Știu, ce am făcut eu acum se numește judecată și chiar nu aș vrea să sune asa. Acest părinte era foarte nervos, se simțea în vocea lui, era în tensiune de ceea ce se întâmplă cu viata lui și bine-nțeles sigur se crede îndreptățit să arate cu degetul. La fel de bine ar putea fi unul care nu ar avea cu ce să plătească această "mită" și de asta se simte și mai "a nimănui". Pentru că dacă ar avea, nu ar mai fi atât de stresat. Dar după mine, stresul ți-l faci tu, nu alții. Tu le permiți să te streseze și să-ți strice liniștea interioară.
Nu zic că e corect ceea ce se întâmplă, nici pe departe, dar a cui e vina? Doar o parte trebuie să tragă și cealaltă să se spele pe mâini? De ce trebuie să arătăm cu degetul când știm foarte bine că și din cauza noastră se întâmplă asta. Întotdeauna mergem pregătiți cu ceva, că altfel nu ne ajută. Noi i-am învățat pe profesori și pe medici să ia bani care nu i s-ar cuveni. Și apoi tot noi ne plângem că dacă nu ii ducem ceva, nu se uită la tine. E cerc vicios. Mă înțelegi? Și totul a plecat de la noi. E normal să vrea in continuare să primească...doar e om, și odată ce a fost învățat așa, tu ai speranțe să se schimbe? Ce, tu te-ai schimba? Să fim serioși. Pentru unii deja este prea târziu.
Eu spun că data viitoare să fii corect cu tine însuți, să nu speri la un alt avantaj decât mintea copilului tău.
sâmbătă, 18 septembrie 2010
sâmbătă, septembrie 18, 2010
Nu am putut înțelege niciodată mândria națională, mândria etnică sau apartenența la un grup religios. Pur și simplu mi se pare o prostie. Găsești în multe locuri insigne sau obiecte ce iți inspira mândria romanească. Păi bine, bine, dar și alții au la fel. Toată lumea e mândră că are naționalitatea pe care o are. Toată lumea se blochează aici. Ei sunt mai buni decât alții. Cum spunea bătrânul Carlin, It's all bullshit and its bad for ya. Așa se naște rasismul și războaiele. Din prostii de genul ăsta.
Vei zice probabil că am înnebunit, dar iți pot explica simplu. Poți fi mândru de ceva ce ai realizat cu forțele proprii. Cum ar fi...ai intrat la o scoală de prestigiu. Ai reușit să cumperi o casă. Poți fi mândru de asta. Ai crescut copii deștepți. Poți fi mândru de asta pentru că tu ai fost cel care a realizat acestea. În schimb, a fost un simplu accident genetic (de fapt un proces foarte complex, dar tot accident rămâne) de te-ai născut român, bulgar, german sau englez. Nu ai nici un merit pentru asta așa că, să nu fii mândru. Poți fi bucuros, dar nu mândru. Eu sunt bucuros ca sunt român, dar mândru, nici pe departe.
Cred că mândria asta a fost insuflată în noi de mici copii, atunci când nu puteam să ripostam și acum ni se pare totul normal. Iar mândria asta este strâns legată cu istoria țării. Am avut multe lupte, le-am câștigat pe toate...merită să fii mândru...flori...mândri să fi fost cei ce au luptat acolo și au câștigat. Tu? Nici stra-stra-stra bunicul tău nu era născut pe atunci :). Oricum ar fi, nu mă convinge nimeni altfel.
Stăteam mai zilele trecute cu un prieten, coleg de-al meu și mă întreba ce știu despre istoria noastră. Pai, multe și nu prea. Nu mi-a plăcut istoria...mă rog, aș fi vrut să o învăț dar datele mă omoară, iar proful vroia date. Iar eu, nu învățam si pace. Dar poveștile mi-au plăcut. Iar acum le caut peste tot. Știu, încă sunt copil.
M-a întrebat, și foarte buna întrebare fu, ce știu eu despre acei peste 1000 de ani de istorie a României care nu există. Ah, ce, nu știai ? Da, nu este...cineva a papat-o și ne întrebăm de ce. De pe la 150 de când au plecat romanii...alungați de popoarele migratoare, pana pe la vreo 1200 nu se știe mai nimic despre noi. Ce, tu știi ceva? Da, asa e, la școală am învățat de popoarele migratoare care au venit și au plecat, dar cam atât. Au venit, au luat ce le-a plăcut și pa, nu am mai auzit de ei. Cate o oră pentru fiecare popor migrator.
Deci? Noi ce-am făcut in acest timp? Unde eram? Cine ne conducea? Hm, sunt in ceață aici. Și tu ești la fel sigur. Doar dacă știi altceva concret; atunci, chiar te rog să îmi spui și mie.
Ei, cum spuneam, îmi plac poveștile, așa că, nu am stat pe gânduri, am intrat pe google și am căutat...istoria românilor. Am găsit câteva documente pe scribd, dar nimic satisfăcător. Cam tot minciunile ce le știam. Gândește-te, toată Europa ne știe mincinoși. Mințim cu istoria noastră, e normal să nu fim luați in serios. Ei știu mai bine ce s-a întâmplat. Iar noi venim cu baliverne. Când am fost în Giurgiu, în gara internațională, era o frescă pe un perete cu Imperiul Româno-Bulgar de pe la 1200. REPET, nu țin minte anii, așa că te rog să îmi tolerezi erorile. Sunt mici oricum. Un prieten din Bulgaria mi-a zis că de fapt a fost doar Imperiul Bulgar, care cuprindea și ținutul României de azi. Ce să mai cred? Iar acest prieten este profesor de istorie. Mai spune ceva.
Așa, revenind...am căutat pe net și am găsit un interviu luat d-lui prof. Neagu Djuvara. Interviu ce se găsește pe youtube și pe care te invit să îl urmărești. Tot ceea ce știai despre istoria noastră de la începuturi e posibil să fi știut greșit. L-am ascultat cu atenție și în sfârșit, cineva a avut curajul să nu mai tacă și să spună lucrurilor pe nume. Câtă dreptate are, nu știu, nu a fost acolo în acea perioadă, dar nici eu și nici tu. Totul e din documente. Iar dumnealui a avut acces la ele. Noi nu avem.
Uite aici link-ul către clipurile de la emisiunea lui Turcescu:
Aseară mă uitam la ultimul link, l-am citit cu atenție. Românii să aibă strămoși cumani? De ce nu? Poate de asta ne este și rușine să recunoaștem adevărata istorie. Suntem niște barbari. Migratori. Păi ce...toată Europa e așa. Prin migrații s-au format popoarele.
Ce m-a deranjat însă au fost comentariile. Dacă ai răbdare, să citești și comentariile de pe al doilea link. Unele sunt scandaloase. Unii nici măcar nu vor să vadă o alternativă la ce au învățat. O țin pe a lor. Și multi, nici măcar la subiect nu rămân, se iau de alții cum că nu ar ști să scrie corect. Tipic învățătura romanească clasică. Nimic nou sub soare. Dar cel mai mult ma enervează faptul că s-a comentat atât de mult ai aproape denigrat cartea, fără măcar să o citească.
De aceea, azi, am dat fuga la librărie și am cumpărat-o. O am în față și am inceput să o citesc. Nu mă pronunț încă cu cele spune mai sus. Întâi să o termin. Să nu mai spun că interviul și cartea au fost in 2007. Simt cum am pierdut 3 ani degeaba.
Până atunci, povestire ușoară. :)
miercuri, 15 septembrie 2010
miercuri, septembrie 15, 2010
Stai să vezi ce am pățit azi.Sau nu, ce a pățit frate-meu. Eu doar m-am enervat. Și-a luat acum două săptămâni o bicicletă...cică firmă romanescă DHS. OK, chiar vreau să sprijin firmele românești...deși...la ce salariu avem nu prea îți vine. Și oricum nu cred că e romanească conducerea. In fine, să trec peste asta.
S-a dus in piață...că doar acolo găsești bicicletele DHS...ca să vezi!. In aceste două săptămâni frate-meu s-a dus de vreo 4 ori cu bicicleta să i-o regleze; ba cădea lanțul, ba nu ținea frâna cum trebuie, ba ținea prea bine că era frânată din start. Dar hai să închidem ochii și să le dăm o șansă. Nu numai producătorului, ci și vânzătorului. Până la urmă, o reglezi tu, ca nu îți cade mâna și nici altceva.
Na, e mountain bike...e luată pentru teren accidentat, nu asfaltat. Ei...nu a mers decât pe șoselele Bacăului, care sunt decente, și pe un drum pietruit, dar fin, de pe lângă lacul de acumulare. CUM E POSIBIL să se îndoaie urechea de care este prins deraiorul in așa de scurt timp?
Hai cu ea înapoi, doar avem garanție. Eu nu am fost, l-am lăsat pe el...el e expertul. RĂSPUNS: Păi din cauza ta s-a îndoit acolo, ai folosit-o prea mult.
NENEEEEE...două săptămâni...folosită prea mult? Unde, când? Încă nu a apucat să vadă muntele și s-a și îndoit...pe asfalt. Și logic că doar în folosire iți poți da seama de defecte, nu mergând pe lângă ea. Dacă nu îmi schimbi cadrul, măcar schimba-mi tipul de deraior, să îl prind direct pe ax. Atunci nu voi mai avea probleme. Îmi pare rău...dar știi, deraiorul e 50 lei. Asa, și? Ți-l dau pe ăsta înapoi, e tot una. Îmi schimbi tipul, până la urmă toată e in garanție, nu? Ce să fac, să cumpăr alt deraior? Și cu ăsta ce fac? Îl țin bibelou?
În fine, s-a întors acasă și am vrut să merg cu el...cică aș avea altă autoritate. Pace, am citit înainte certificatul de garanție. Aparent DHS și implicit vânzătorul se scutesc de orice fel de îndoire a cadrului. Doar dacă se rupe sudura, atunci ești salvat.
Așadar, dacă mi se rupe sudura pe munte și îmi rup gatul, pot schimba cadrul de bicicletă. Cred că acesta ar fi ultimul meu gând in acel moment, nu crezi?
DECI, întrebarea mea este...ce trebuie să fac pentru a fi valabilă garanția la bicicletă? Să nu merg cu ea? La protecția consumatorului m-am lămurit...am avut in trecut povești nemuritoare...sunt de tămâie pe acolo. Doar dacă se sesizează tot orașul mai fac ceva.
Am găsit răspunsul!!! Iupiiii...Să iau o bicicletă de firmă străină, de vreo 500 euro minimum! Cu salariul meu de 600 lei sau alocația de 42 lei a lui frate-meu!.
Succes...
marți, 14 septembrie 2010
marți, septembrie 14, 2010
Aşa ar suna in română "Freedom from the known" de Jiddu Krishnamurti. Nu iți voi spune despre ce e vorba pentru că probabil iți poți da seama, însă îți pot spune unde gasesti cartea. Am alaturat un "poster" ce te duce direct la pagina cu cartea de pe Amazon. Știu, e bătaie de cap să găsești o carte cum trebuie (de asta pun link-ul) ... setări de conturi paypal şi altele, dar in maximum 3 săptămâni o poți avea acasă. Trebuie doar să ai răbdare.
Totuși, de ce am adus vorba de carte? Pentru că se leagă bine de subiectul nostru...curajul de a începe o călătorie. Am văzut cele mai importante temeri, însă nu ți-am dat prea multe detalii, nu? Scopul meu nu este să îți spun totul pentru că nici eu nu știu, învăț pe zi ce trece. Nu vreau decât să dau câteva idei ce ți-ar putea fi de folos. Depinde de tine ce vei face cu ele.
De multe ori m-am simțit blocat, nu știam ce să fac. Vroiam să ies din mediul ăsta și nu știam cum. Sau aveam o idee, dar nu era deajuns. Trebuia să mă lepăd de câteva învățături date de familie. Uneori, acei 7 ani de acasă pot deveni o povară (nu mă refer însă şi la politețe). Dacă ai tăi nu au experiment pe propria piele ce înseamnă a călători, a fi liber, fii fără grijă, nu te vor înțelege. Nu au cum, pentru că aşa au fost învățați, să nu înțeleagă. Să nu mai spun ca întotdeauna școala îți va distruge spiritul de creație și de visare și va încerca să te facă profesor universitar, să știi de toate și să folosești acele cunoștințe in folosul altora, fiind răsplătit pentru o suma modică, în cazurile cele mai fericite.
Pot băga mâna in foc când spun că într-o lună de zile, plecat prin lume, înveți mai multe decât într-un semestru la școală. Acum nu spun să lăsăm școala și să plecăm cu toții :). Nu, are și școala rolul ei. Acea lună in care înveți atât de multe lucruri va fi in vacanță. Și vei spune...m-am saturat, vreau să mă odihnesc. Păi exact asta vei face, te vei odihni. Abia atunci vei învăța, fără să te aștepți. Nu mă crezi? Te provoc să-mi dovedești contrariul.
Hai să uităm de barierele date de familie și societate până la urmă și să îndrăznim să visăm. "Pune mâna și muncește" ar spune unii. Ce, știu ei ca tu nu muncești? N-au idee. Le spui că acum înveți, mai ai până la muncă. Încă nu ești pregătit pentru ea :) și nu vrei să faci vreo prostie atunci când te apuci. Oricum munca pe care o faci... călătorind... e mult mai plăcută și mai "profitabilă". Și încetează să te gândești numai la bani. Sunt lucruri mai importante. Spre exemplu zâmbetul unui moșuleț atunci când îl ajuți cu bagajul. Știu, ai prefera să o ajuți pe blonda de lângă el. E tânără, frumoasă, în toate puterile și are o gentuță de 2 kg. Dar atunci, cred că tu vei zâmbi mai mult, nu ea. Ah, dacă ești fată, inversează sexele, e același lucru.
Ai mai putea întâlni următoarea replică: "Mamă, stai acasă, ce te apucă. Nu e de tine. Pe vremea mea tot satul venea și te bătea să-ți vină mintea la cap". Știu, frumoasă expresie, dar am auzit-o într-una din călătoriile mele, pe când eram încă in România. Ce poți face? Să iți vezi de treaba ta...vremurile acelea nu vor mai veni iar morții nu se întorc in morminte. Sau întoarcă-se, n-au decât, de ieșit oricum nu vor ieși :)
Sau o alta..."Las' c-o să vad ce-o să faci la bătrânețe." În primul rând, vei avea ce povesti nepoților, nu să stai cu ei și să nu găsești un subiect de discuție. În al doilea rând, cine spune că la bătrânețe vei epuiza toate locurile în care poți călători. În astfel de cazuri extreme, o ultima sugestie ar fi rai-ul, dar biletul de întors s-a pierdut. Acum vei spune că se referea la pensie expresia asta....hai să lăsăm pensia, că doar nu din cauza ei stăm în casă la televizor și ne minunăm ce fac alții iar noi nu putem face.
Ia ascultă melodia asta ;) (Madalin Amon, Tatiana Stepa)
Revin...
marți, septembrie 14, 2010
Vreau să faceți un experiment. Opriți o persoana tânără pe strada și întrebați ce hobby-uri are. Nu uitați mai întâi să îi dați ziua bună. Veți rămâne surprinși să aflați cați tineri au ca hobby călătoria. Acum întrebați-i unde au călătorit. O parte din ei vor spune câteva țări străine, alții poate doar una, alții doar orașe din țară, dar majoritatea vor ofta pentru ca nu au putut ajunge mai departe de 100-200 km de oraș.
De ce? De ce doar atât? Ce i-a oprit să meargă mai departe. Frica! Frica de necunoscut, de nesiguranță, de singurătate, etc. Dar pe lângă frică, mai este un element foarte important, dar ignorat de mulți. Felul cum am fost învățați ne determină viziunea asupra vieții. Știm cu toții asta dar nu o conștientizăm cum și mai ales când trebuie.
Deși pot părea superficiale părerile mele, vă asigur că doar par. Toate acestea vor fi explicate mai pe larg in posturi viitoare.
Hai sa le luam pe rând. Ce putem face pentru a depăși frica:
1. Necunoscut - e un sentiment prostesc. Totul in viata e necunoscut. Nimeni nu știe ce va fi mâine, dar toată lumea face ceva, nu? Vrei un telefon nou. Acesta nu este necunoscut? Și totuși abia aștepți să pui mana pe el. De ce? Așa e, nu pot compara un telefon cu o călătorie. Și nici nu e cazul. Dacă ne e teama de necunoscut atunci mai bine ne așezăm într-un colț al camerei și așteptăm să treacă viața pe lângă noi. Această frică ține foarte mult de educația noastră și voi povesti îndată și despre asta. Ne e frică să mergem la școală? Majoritatea (cei sănătoși) vor spune nu. Și mergem, nu? Știm ce va fi? ... Atunci nu ne împiedică nimic să gândim că o călătorie este ca mersul la școală.
2.
Nesiguranță - când la televizor și radio auzi doar știri cu violuri și crime atunci parcă ți se înmoaie genunchiul stâng, cel drept stă să cadă și nu-ți mai vine să te urnești din casă. Chiar mă întreb ,cum mai avem curajul să mergem la serviciu sau la școală? Eu zic să stăm in casă. Dar stai, că nici aici nu e bine, la câte spargeri s-au dat in ultima vreme, aș putea fi următorul. Să nu mai zic de un cutremur. Doamneeeeeee, unde să mă mai duc? Și iată că îți va răspunde, ca prin minune...pleacă în lume și vezi că lucrurile nu sunt atât de grave. Ba chiar s-ar putea să râzi de nesiguranța ta.
3.
Singurătate - da, poate doar aceasta este o frică reală ce o poți avea... să nu pleci singur, să ai un sprijin moral lângă tine. Deși pare o frică de neînvins, ea poate fi trecută ușor cu o autosugestie la început. Gândește-te ca vei întâlni multe persoane ca tine ce fac același lucru. Partea frumoasă e că o dată pornit chiar vei întâlni aceste persoane. Sunt atâtea persoane ce călătoresc singure și nu au nici o frica. Și mai interesant este ca pe plan mondial, sunt mai multe fete cu rucsacul în spate decât băieți. Iar experiențele pe care le ai de unul singur nu se pot compara ca intensitate ca atunci când ești in 2 sau mai mult, in grup. Singur nu vei fi decât noaptea, dar și asta e discutabil :) .
Hai să uităm de barierele date de familie și societate până la urmă și să îndrăznim să visăm. "Pune mâna și muncește" ar spune unii. Ce, știu ei ca tu nu muncești? N-au idee. Le spui că acum înveți, mai ai până la muncă. Încă nu ești pregătit pentru ea :) și nu vrei să faci vreo prostie atunci când te apuci. Oricum munca pe care o faci... călătorind... e mult mai plăcută și mai "profitabilă". Și încetează să te gândești numai la bani. Sunt lucruri mai importante. Spre exemplu zâmbetul unui moșuleț atunci când îl ajuți cu bagajul. Știu, ai prefera să o ajuți pe blonda de lângă el. E tânără, frumoasă, în toate puterile și are o gentuță de 2 kg. Dar atunci, cred că tu vei zâmbi mai mult, nu ea. Ah, dacă ești fată, inversează sexele, e același lucru.
2. Nesiguranță - când la televizor și radio auzi doar știri cu violuri și crime atunci parcă ți se înmoaie genunchiul stâng, cel drept stă să cadă și nu-ți mai vine să te urnești din casă. Chiar mă întreb ,cum mai avem curajul să mergem la serviciu sau la școală? Eu zic să stăm in casă. Dar stai, că nici aici nu e bine, la câte spargeri s-au dat in ultima vreme, aș putea fi următorul. Să nu mai zic de un cutremur. Doamneeeeeee, unde să mă mai duc? Și iată că îți va răspunde, ca prin minune...pleacă în lume și vezi că lucrurile nu sunt atât de grave. Ba chiar s-ar putea să râzi de nesiguranța ta.
3. Singurătate - da, poate doar aceasta este o frică reală ce o poți avea... să nu pleci singur, să ai un sprijin moral lângă tine. Deși pare o frică de neînvins, ea poate fi trecută ușor cu o autosugestie la început. Gândește-te ca vei întâlni multe persoane ca tine ce fac același lucru. Partea frumoasă e că o dată pornit chiar vei întâlni aceste persoane. Sunt atâtea persoane ce călătoresc singure și nu au nici o frica. Și mai interesant este ca pe plan mondial, sunt mai multe fete cu rucsacul în spate decât băieți. Iar experiențele pe care le ai de unul singur nu se pot compara ca intensitate ca atunci când ești in 2 sau mai mult, in grup. Singur nu vei fi decât noaptea, dar și asta e discutabil :) .
