sâmbătă, 18 septembrie 2010
sâmbătă, septembrie 18, 2010
Nu am putut înțelege niciodată mândria națională, mândria etnică sau apartenența la un grup religios. Pur și simplu mi se pare o prostie. Găsești în multe locuri insigne sau obiecte ce iți inspira mândria romanească. Păi bine, bine, dar și alții au la fel. Toată lumea e mândră că are naționalitatea pe care o are. Toată lumea se blochează aici. Ei sunt mai buni decât alții. Cum spunea bătrânul Carlin, It's all bullshit and its bad for ya. Așa se naște rasismul și războaiele. Din prostii de genul ăsta.
Vei zice probabil că am înnebunit, dar iți pot explica simplu. Poți fi mândru de ceva ce ai realizat cu forțele proprii. Cum ar fi...ai intrat la o scoală de prestigiu. Ai reușit să cumperi o casă. Poți fi mândru de asta. Ai crescut copii deștepți. Poți fi mândru de asta pentru că tu ai fost cel care a realizat acestea. În schimb, a fost un simplu accident genetic (de fapt un proces foarte complex, dar tot accident rămâne) de te-ai născut român, bulgar, german sau englez. Nu ai nici un merit pentru asta așa că, să nu fii mândru. Poți fi bucuros, dar nu mândru. Eu sunt bucuros ca sunt român, dar mândru, nici pe departe.
Cred că mândria asta a fost insuflată în noi de mici copii, atunci când nu puteam să ripostam și acum ni se pare totul normal. Iar mândria asta este strâns legată cu istoria țării. Am avut multe lupte, le-am câștigat pe toate...merită să fii mândru...flori...mândri să fi fost cei ce au luptat acolo și au câștigat. Tu? Nici stra-stra-stra bunicul tău nu era născut pe atunci :). Oricum ar fi, nu mă convinge nimeni altfel.
Stăteam mai zilele trecute cu un prieten, coleg de-al meu și mă întreba ce știu despre istoria noastră. Pai, multe și nu prea. Nu mi-a plăcut istoria...mă rog, aș fi vrut să o învăț dar datele mă omoară, iar proful vroia date. Iar eu, nu învățam si pace. Dar poveștile mi-au plăcut. Iar acum le caut peste tot. Știu, încă sunt copil.
M-a întrebat, și foarte buna întrebare fu, ce știu eu despre acei peste 1000 de ani de istorie a României care nu există. Ah, ce, nu știai ? Da, nu este...cineva a papat-o și ne întrebăm de ce. De pe la 150 de când au plecat romanii...alungați de popoarele migratoare, pana pe la vreo 1200 nu se știe mai nimic despre noi. Ce, tu știi ceva? Da, asa e, la școală am învățat de popoarele migratoare care au venit și au plecat, dar cam atât. Au venit, au luat ce le-a plăcut și pa, nu am mai auzit de ei. Cate o oră pentru fiecare popor migrator.
Deci? Noi ce-am făcut in acest timp? Unde eram? Cine ne conducea? Hm, sunt in ceață aici. Și tu ești la fel sigur. Doar dacă știi altceva concret; atunci, chiar te rog să îmi spui și mie.
Ei, cum spuneam, îmi plac poveștile, așa că, nu am stat pe gânduri, am intrat pe google și am căutat...istoria românilor. Am găsit câteva documente pe scribd, dar nimic satisfăcător. Cam tot minciunile ce le știam. Gândește-te, toată Europa ne știe mincinoși. Mințim cu istoria noastră, e normal să nu fim luați in serios. Ei știu mai bine ce s-a întâmplat. Iar noi venim cu baliverne. Când am fost în Giurgiu, în gara internațională, era o frescă pe un perete cu Imperiul Româno-Bulgar de pe la 1200. REPET, nu țin minte anii, așa că te rog să îmi tolerezi erorile. Sunt mici oricum. Un prieten din Bulgaria mi-a zis că de fapt a fost doar Imperiul Bulgar, care cuprindea și ținutul României de azi. Ce să mai cred? Iar acest prieten este profesor de istorie. Mai spune ceva.
Așa, revenind...am căutat pe net și am găsit un interviu luat d-lui prof. Neagu Djuvara. Interviu ce se găsește pe youtube și pe care te invit să îl urmărești. Tot ceea ce știai despre istoria noastră de la începuturi e posibil să fi știut greșit. L-am ascultat cu atenție și în sfârșit, cineva a avut curajul să nu mai tacă și să spună lucrurilor pe nume. Câtă dreptate are, nu știu, nu a fost acolo în acea perioadă, dar nici eu și nici tu. Totul e din documente. Iar dumnealui a avut acces la ele. Noi nu avem.
Uite aici link-ul către clipurile de la emisiunea lui Turcescu:
Aseară mă uitam la ultimul link, l-am citit cu atenție. Românii să aibă strămoși cumani? De ce nu? Poate de asta ne este și rușine să recunoaștem adevărata istorie. Suntem niște barbari. Migratori. Păi ce...toată Europa e așa. Prin migrații s-au format popoarele.
Ce m-a deranjat însă au fost comentariile. Dacă ai răbdare, să citești și comentariile de pe al doilea link. Unele sunt scandaloase. Unii nici măcar nu vor să vadă o alternativă la ce au învățat. O țin pe a lor. Și multi, nici măcar la subiect nu rămân, se iau de alții cum că nu ar ști să scrie corect. Tipic învățătura romanească clasică. Nimic nou sub soare. Dar cel mai mult ma enervează faptul că s-a comentat atât de mult ai aproape denigrat cartea, fără măcar să o citească.
De aceea, azi, am dat fuga la librărie și am cumpărat-o. O am în față și am inceput să o citesc. Nu mă pronunț încă cu cele spune mai sus. Întâi să o termin. Să nu mai spun că interviul și cartea au fost in 2007. Simt cum am pierdut 3 ani degeaba.
Până atunci, povestire ușoară. :)
marți, 14 septembrie 2010
marți, septembrie 14, 2010
Aşa ar suna in română "Freedom from the known" de Jiddu Krishnamurti. Nu iți voi spune despre ce e vorba pentru că probabil iți poți da seama, însă îți pot spune unde gasesti cartea. Am alaturat un "poster" ce te duce direct la pagina cu cartea de pe Amazon. Știu, e bătaie de cap să găsești o carte cum trebuie (de asta pun link-ul) ... setări de conturi paypal şi altele, dar in maximum 3 săptămâni o poți avea acasă. Trebuie doar să ai răbdare.
Totuși, de ce am adus vorba de carte? Pentru că se leagă bine de subiectul nostru...curajul de a începe o călătorie. Am văzut cele mai importante temeri, însă nu ți-am dat prea multe detalii, nu? Scopul meu nu este să îți spun totul pentru că nici eu nu știu, învăț pe zi ce trece. Nu vreau decât să dau câteva idei ce ți-ar putea fi de folos. Depinde de tine ce vei face cu ele.
De multe ori m-am simțit blocat, nu știam ce să fac. Vroiam să ies din mediul ăsta și nu știam cum. Sau aveam o idee, dar nu era deajuns. Trebuia să mă lepăd de câteva învățături date de familie. Uneori, acei 7 ani de acasă pot deveni o povară (nu mă refer însă şi la politețe). Dacă ai tăi nu au experiment pe propria piele ce înseamnă a călători, a fi liber, fii fără grijă, nu te vor înțelege. Nu au cum, pentru că aşa au fost învățați, să nu înțeleagă. Să nu mai spun ca întotdeauna școala îți va distruge spiritul de creație și de visare și va încerca să te facă profesor universitar, să știi de toate și să folosești acele cunoștințe in folosul altora, fiind răsplătit pentru o suma modică, în cazurile cele mai fericite.
Pot băga mâna in foc când spun că într-o lună de zile, plecat prin lume, înveți mai multe decât într-un semestru la școală. Acum nu spun să lăsăm școala și să plecăm cu toții :). Nu, are și școala rolul ei. Acea lună in care înveți atât de multe lucruri va fi in vacanță. Și vei spune...m-am saturat, vreau să mă odihnesc. Păi exact asta vei face, te vei odihni. Abia atunci vei învăța, fără să te aștepți. Nu mă crezi? Te provoc să-mi dovedești contrariul.
Hai să uităm de barierele date de familie și societate până la urmă și să îndrăznim să visăm. "Pune mâna și muncește" ar spune unii. Ce, știu ei ca tu nu muncești? N-au idee. Le spui că acum înveți, mai ai până la muncă. Încă nu ești pregătit pentru ea :) și nu vrei să faci vreo prostie atunci când te apuci. Oricum munca pe care o faci... călătorind... e mult mai plăcută și mai "profitabilă". Și încetează să te gândești numai la bani. Sunt lucruri mai importante. Spre exemplu zâmbetul unui moșuleț atunci când îl ajuți cu bagajul. Știu, ai prefera să o ajuți pe blonda de lângă el. E tânără, frumoasă, în toate puterile și are o gentuță de 2 kg. Dar atunci, cred că tu vei zâmbi mai mult, nu ea. Ah, dacă ești fată, inversează sexele, e același lucru.
Ai mai putea întâlni următoarea replică: "Mamă, stai acasă, ce te apucă. Nu e de tine. Pe vremea mea tot satul venea și te bătea să-ți vină mintea la cap". Știu, frumoasă expresie, dar am auzit-o într-una din călătoriile mele, pe când eram încă in România. Ce poți face? Să iți vezi de treaba ta...vremurile acelea nu vor mai veni iar morții nu se întorc in morminte. Sau întoarcă-se, n-au decât, de ieșit oricum nu vor ieși :)
Sau o alta..."Las' c-o să vad ce-o să faci la bătrânețe." În primul rând, vei avea ce povesti nepoților, nu să stai cu ei și să nu găsești un subiect de discuție. În al doilea rând, cine spune că la bătrânețe vei epuiza toate locurile în care poți călători. În astfel de cazuri extreme, o ultima sugestie ar fi rai-ul, dar biletul de întors s-a pierdut. Acum vei spune că se referea la pensie expresia asta....hai să lăsăm pensia, că doar nu din cauza ei stăm în casă la televizor și ne minunăm ce fac alții iar noi nu putem face.
Ia ascultă melodia asta ;) (Madalin Amon, Tatiana Stepa)
Revin...
joi, 19 martie 2009
joi, martie 19, 2009
...but I don't remember what.
Am stat puțin pe gânduri, să pun, să nu pun...dar dacă tot am înregistrat, de ce nu...
M-am gândit bine. Voi avea cinci categorii prestabilite. Muzica, Fotografie, Woodcraft, Ganduri si Survival. Nu neapărat in această ordine. Dacă va mai aparea o categorie, veți afla :)
Cred că este important să avem alternative in afară de radio si televizor. Si cum poti afla de aceste alternative decat prin alții. Așa am patit eu in anul 2000. Si am fost așa de fericit incat nu am mai incetat să caut diferiti artisti. Deci, mă astept sa imi dați idei :)
Cât despre fotografie, e doar un hobby la care țin foarte mult. Poate cândva va fi, cine stie, un pas pentru foto-jurnalism. Este prematur totusi să spun asta. Nu e in plan, dar se poate intampla.
luni, 16 martie 2009
luni, martie 16, 2009
Trăim într-o lume ciudată. Probabil și cei de acum 100 de ani considerau asta pentru vremurile de atunci. Poate nu. Nu ne rămâne decât să inventam mașina timpului și problemele vor lua sfârșit :)
Eh, mă gândeam să va plictisesc cu o mica istorie a vieţii mele, poate doar așa m-as fi putut face înțeles, dar am ales să nu o lungesc foarte, foarte mult. Păi ce e de lungit, nimic nou sub soare, am urmat cursul vieții, ghidat de alții, astfel de la tâmplar am ajuns geamgiu, apoi operator calculator, referent pentru suport tehnic IT, webdesigner și în cele din urma profesor (ciudata trecere, nu ? :)) ). Să nu mai spun ca pana a începe toate astea, am fost inițiat în munca de la tara (cam tot ce se poate face acolo).
Îmi pun o întrebare. Care ar fi motivul pentru care m-am plimbat prin atâtea locuri. Dacă aș spune din plăcere, nu cred ca as fi credibil, probabil nevoia de bani și apoi nevoia de a avea și mai mulți bani.
Nu vi se pare ceva ciudat? Noi pentru ce muncim? Pentru bani? Sau pentru ca ne place și vrem să facem ceva util. Acum, sigur, ceva util facem, dar nu pentru noi și tocmai aici e problema. Trăim o forma de sclavie…sclavia moderna…sclavia banului.
Dar, daca nu ar mai fi nevoie de bani, atunci ce am face? Răspunsul imediat ar fi…nu ar mai fi nevoie să muncim. și aşa, este în natura umana să consumam cat mai putina energie. Ridic o alta întrebare însă. Daca nu mai consumam atâta energie, ce se întâmplă cu cea neconsumată? Crește la nesfârşit? Nu. Se consumă! Pe ce? Prin simplu fapt că stăm și nu facem nimic.
Aici vroiam să ajung.
Orice activitate pe care o facem este consumatoare de energie, și totuşi, mergem la muncă dimineața, avem încărcare, terminăm lucrul, mergem acasă și probabil vom face multe alte activităţi. Avem energie cât să ne ajungă o zi întreagă.
Total opus a ceea ce s-ar crede, prin simplu fapt ca nu avem încărcare, vom fi mult mai obosiţi și probabil nu vom mai face nimic când ajungem acasă. Dar ce vorbesc eu, sunt lucruri testate.
Am spus câteva cuvinte grele despre educaţie în postul trecut. și totuşi, fac parte din sistem...still :) Anul şcolar este împărţit în doua semestre (în case you didn't know that :D). Orele unui profesor nu sunt împărţite în mod egal intre aceste semestre. Unul de obicei va avea foarte puţine ore. Adică...2-6 ore pe săptămână (mă refer la ore cu studenţii, asta nu înseamnă ca nu trebuie să faci și altceva). Dar ce să faci în acest timp liber?...cercetare. Ce fel de cercetare?...cercetare intr-un domeniu comun cu al tău. Deci, nu neapărat pe specializarea ta, Ce se întâmplă dacă nu faci? Ai la rândul tău şefi care iţi sar pe cap, nu vei acumula punctaj la final de an și alte prostii ce genul asta, dar mai ales nu aduci bani facultăţii și celor din echipa proiectului. Ca de, unul munceşte, mulţi iau banii. De obicei, cel care munceşte e la urmă. Adică nu de obicei, întotdeauna. (Believe me, I know this shit)
Acum, haideţi să fim serioşi. Daca nu vrei să faci ceva, nu faci. Daca eşti obligat insa să faci acel ceva...totul e distrus. Noi zicem ca nu avem chef :), un mod frumos de a spune. Alţii ar spune WE DON'T GIVE A FUCK. De ce? Too much energy loss. Cu cât iţi doreşti mai puţin să faci ceva cu atât depui mai multa energie pentru a-l face. Sunt lucruri mai importante de făcut decât o cercetare care va ajunge intr-un sertar, și oricum, nu se va pune în aplicare (ca un caz particular, nu spun ca nu este nevoie de cercetare. Sunt multe proiecte foarte utile și ajung să fie puse în practica...dar să fim serioşi...în cazul României, puţine).
IN CONCLUSION
Ar trebui să înţelegem ceva din ce am spus mai sus? Hmm…acum îmi pare ca sunt prea multe povesti în zadar. Eu înţeleg aşa…daca faci ceea ce nu-ti place, consumi multa energie, mai multa decât daca ti-ar fi plăcut. Daca stai degeaba, consumi și mai multa energie. De aceea mi-am ghidat viata după principiul…dacă nu iţi place ceva, nu te mai apuca, dacă nu iţi mai place, este cazul să afli motivul; dacă ştii motivul, din experienţă…e mai bine să pleci indiferent.
Energyless, daca nu din cauza muncii, ci din lipsa ei. Nu aș putea fi portar sau paznic, nu aș putea fi multe lucruri ce implică statul degeaba, fără să fac nimic. A nu se confunda cu odihna prelungita. Să zicem doar ca o vacanță de 3 luni pentru studenţi este mult prea puţin. Creierul nu se odihneşte suficient in acest timp.
Am fost judecat că plec de la locuri bune, locuri unde nu iţi baţi capul cu foarte multă muncă și eşti plătit pentru asta. Lumea ar putea spune că sunt nebun. Cine nu ar vrea asta? MULTĂ LUME NU AR VREA.
În nebunia mea, voi face ce am făcut și până acum. Adică, voi bate fierul cat e cald, voi profita de orice îmi va aduce viața, sau mai frumos spus, apelez la o strofă dintr-o poezie de-a lui Leonard Cohen:
"Ring the bells that still can ring
Forget your perfect offering
There is a crack în everything
That's how the light gets în".
Iar în încheiere, îl citez pe George Carlin : "No one knows what’s next, but everybody does it"
marți, 10 martie 2009
marți, martie 10, 2009
Nu cautați cuvântul in dicționar, nu cred că există. Dar probabil v-ați dat seama despre ce e vorba. ...sau...probabil că nu. Nu vreau să vorbesc despre criza energiei pe plan mondial, nu vreau să vorbesc despre orice fel de criză inventată de om pentru a manipula și a distruge alți oameni. Vrei să vorbesc puțin despre criza omului "manipulat".
Dar ce vorbesc, nu vreau să tin o prelegere (chiar dacă s-ar putea să o fac), ci doar să povestesc.
De când mă știu am fost pretențios, unii iau acest lucru ca fiind încăpățânat, mofturos, răsfățat și probabil alte sinonime. Dar hai să spunem că totul ține de zodie (nu că aș crede tot ce zice horoscopul zilnic, dar în mare, ca și caracteristici, tare mă regăsesc în ea). Încăpățânat sunt...dacă îmi propun ceva, nu mai contează ce zic alții...asta nu înseamnă totuși ca nu iau în considerare și opiniile lor. Doar le optimizez astfel încât să fie în sprijinul a ceea ce vreau eu :D:D Știu, sunt hoț, dar cum altfel poți fi? In ceea ce privește mofturos si răsfățat (nu prea am auzit asta de la alții, dar o spun eu acum) nu am cum sa fiu. Nu am trăit într-un mediu in care să fi avut prea mult și de prea bine ce duceam, alegeam doar ce imi convenea. Nu, dimpotrivă.
Tot ce am vrut să am, de obicei, mi-am luat după câțiva ani buni cu banii mei. Spre exemplu, bicicleta. Din clasa întâi ai mei mi-au zis...dacă iei premiul întâi...îți luăm... da știu...nu sunt singurul. Probabil si voi ați pățit la fel. E interesant cât de mult seamănă copilăriile noastre, nu? (făcând o analogie, nu literă cu literă)
Ei, si am luat premiul intai, dar draga bunică s-a grabit să imi ia un ceas mecanic...care oricum la varsta aceea nu stiam valoarea si l-am stricat in scurt timp. Deci, aveam ceas, nu am mai pupat bicicleta. Iar premiul intai nu s-a grabit să vină. Să spunem ca nu m-am mai omorat cu invățatul. Bine, premiul 3, mentiune sau...nimic :D dar imi luasem gândul. In fine, abia dupa ce am terminat facultatea :)) mi-am luat o bicicleta.
Si până la urmă ce sunt cu aceste comparatii cu note? Uită-te la ăla, a luat notă mai mare decât tine, tu de ce nu poți...lasă că ești pedepsit. Sună cunoscut nu? Pai, hehe...probabil ALA a luat nota mai mare decât mine pentru ca si el a patit la fel si nu a mai suportat sa fie pedepsit si de frica pedepsii, s-a apucat sa invete ceva ce nu il interesa dar era obligat sa invete. Asa ca am facut si eu acelasi lucru, sa fiu si eu dat drept comparatie pentru altii :))
Nu contest neaparat stilul de invatare, pentru ca nu am o solutie mai buna, doar scot in evidenta anumite nereguli.
Zilele astea am GÂNDIT, lucru ce nu l-am facut de ceva timp. Vizualizam in minte scoala si intamplarile de atunci, cat mai tin si eu minte. Toti avem amintiri placute si neplacute despre scoala...de la generala pana la facultate, dar...mai mult neplacute. Asa a fost si inca este sistemul.
Ma gandeam cat de daunatoare este scoala (chiar si gradinita), dar nu ea in general, unii profesori care tind spre a fi majoritari. Acum ma refer la studiile preuniversitare.
Inca de la inceput, am fost invatati ca daca gresim vom fi pedepsiti. De cele mai multe ori eram amenintati cu bataia, apoi, cand deja eram prea mari pentru asa ceva, cu pedepse precum statul in casa, calculator sub parola, etc. Cand vine vorba de pedepse, suntem foarte creativi.
Dar ca veni vorba de creativitate...prin simplu fapt ca greselile sunt pedepsite, noi facem exact ce suntem invatati, fara abateri. Incetam sa gandim, doar reproducem ce altii ne-au spus ca e bine.
Creativitatea moare, incet si constant. Daca incerci sa iesi din acesta stare, esti aratat cu degetul si s-a dus orice sansa de a reintra in colectivul de pana atunci.
M-am uitat pe youtube la o serie de clipuri, intr-unul dand un exemplu de educatie cat de cat corecta. La o gradinita, la o serbare de iarna, educatoarea a incercat sa faca o sceneta cu nasterea lui Isus. Astfel, erau 4 copii in rolurile principale, unul Isus si cei trei magi. Venise momentul in care magii vin si dau darurile aduse lui Isus. Primul spune: Ti-am adus aur, al doilea spune: Ti-am adus smirna, iar al treilea spune: Frank ti-a trimis asta (
Frank sent this in loc de
Frankinsence) - adica tamaie, in cazul nostru :). Adevarul este ca daca nu stiu ceva, copii isi vor incerca norocul, nu ii intereseaza daca e gresit. Acum nu spun ca daca gresesti inseamna ca esti creativ, dar ceea ce stim deja este ca daca nu esti pregatit sa gresesti, nu vei putea niciodata sa vii cu ceva original. Ti-e frica de ce vor spune altii. Si asta ne omoara.
Inchei paranteza (desi nu am anuntat ca voi deschide una) si revin la ceea ce e dureros. Fie ca ne place sau nu, noi avem acel spirit de turma innascut. STATI!!! Nu sariti pe mine, let me explain first :P. La un anumit nivel, fiecare face ceea ce vrea, nu neg...si atunci cand multi fac intr-un fel iar tu nu vrei sa faci ca ei, iti spui in gand sau chiar in fata lor, ca nu ai spiritul de turma sa faci ca ei. E normal sa gandim asa. Dar la un nivel mai inalt, toti suntem la fel. Toata lumea se duce la o facultate care crede ca i se potriveste, apoi toata lumea isi cauta de lucru pentru ca nu poti trai altfel (bullshit - voi reveni la aceasta remarca intr-un alt articol). Toata lumea face acelasi lucru. Suna a spirit de turma? Da...dar la un nivel mai inalt si inconstient, implantat fara de stire prin sistemul de stat, prin educatia data. Si eu sunt la fel, deci, nu va chinuiti cu comentarii ce combat aceasta idee. (Ca o paranteza, cand spun ca moldovenii sunt prosti, nu am nici o frica pentru ca si eu ma numar printre ei, deci ma fac si eu prost - so forget arguing with this. Prosti pentru ca nu stim ce e al nostru si nu stim sa ne pretuim pentru ceea ce suntem, nu pentru altceva).
Va urma...
marți, 3 martie 2009
marți, martie 03, 2009
In timp ce mă gândeam la un următor eventual articol legat de supravieţuire, o prietenă mi-a trimis un link cu o poezie de-a lui Octavian Paler. Si mi-a plăcut atât de mult, încât nu voi face o trimitere la sursă ci o voi salva cu această postare.
„Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm in dreapta si-n stânga,
să regretam c-am greşit și să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii si să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii și să le uitam după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțina tandreţe.
Când să facem și asta - murim.
Am învățat unele lucruri in viață pe care vi le împărtașesc și vouă !!
Am învățat ca nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul ... depinde de ceilalţi.
Am învățat ca oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învățat că durează ani să câştigi încredere
Si ca doar in câteva secunde poţi să o pierzi
Am învățat ca nu contează CE ai in viață
Ci PE CINE ai.
Am învățat că te descurci și ti-e de folos farmecul cca. 15 minute
După aceea, insă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învățat că oricum ai tăia
Orice lucru are două fețe
Am învățat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când ii vezi
Am învățat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
Am învățat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu si rău
Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată
Am învățat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu inseamna că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învățat că indiferent cat de bun iţi este un prieten
Oricum te va răni din când in când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveți să te ierţi pe tine însuți
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am învățat că trecutul si circumstanţele ți-ar putea influența personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învățat că, daca doi oameni se ceartă, nu înseamnă ca nu se iubesc
Și nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am învățat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am învățat că indiferent de consecinţe
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe in viață
Am învățat că viata iţi poate fi schimbată in câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi ca nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învățat că scrisul
Ca și vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti
Am învățat că oamenii la care ţii cel mai mult
Iţi sunt luaţi prea repede ...
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii si a-ti susţine părerile.
Am învățat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.”
Hai să uităm de barierele date de familie și societate până la urmă și să îndrăznim să visăm. "Pune mâna și muncește" ar spune unii. Ce, știu ei ca tu nu muncești? N-au idee. Le spui că acum înveți, mai ai până la muncă. Încă nu ești pregătit pentru ea :) și nu vrei să faci vreo prostie atunci când te apuci. Oricum munca pe care o faci... călătorind... e mult mai plăcută și mai "profitabilă". Și încetează să te gândești numai la bani. Sunt lucruri mai importante. Spre exemplu zâmbetul unui moșuleț atunci când îl ajuți cu bagajul. Știu, ai prefera să o ajuți pe blonda de lângă el. E tânără, frumoasă, în toate puterile și are o gentuță de 2 kg. Dar atunci, cred că tu vei zâmbi mai mult, nu ea. Ah, dacă ești fată, inversează sexele, e același lucru.
Nu cautați cuvântul in dicționar, nu cred că există. Dar probabil v-ați dat seama despre ce e vorba. ...sau...probabil că nu. Nu vreau să vorbesc despre criza energiei pe plan mondial, nu vreau să vorbesc despre orice fel de criză inventată de om pentru a manipula și a distruge alți oameni. Vrei să vorbesc puțin despre criza omului "manipulat".
Tot ce am vrut să am, de obicei, mi-am luat după câțiva ani buni cu banii mei. Spre exemplu, bicicleta. Din clasa întâi ai mei mi-au zis...dacă iei premiul întâi...îți luăm... da știu...nu sunt singurul. Probabil si voi ați pățit la fel. E interesant cât de mult seamănă copilăriile noastre, nu? (făcând o analogie, nu literă cu literă)
M-am uitat pe youtube la o serie de clipuri, intr-unul dand un exemplu de educatie cat de cat corecta. La o gradinita, la o serbare de iarna, educatoarea a incercat sa faca o sceneta cu nasterea lui Isus. Astfel, erau 4 copii in rolurile principale, unul Isus si cei trei magi. Venise momentul in care magii vin si dau darurile aduse lui Isus. Primul spune: Ti-am adus aur, al doilea spune: Ti-am adus smirna, iar al treilea spune: Frank ti-a trimis asta (Frank sent this in loc de Frankinsence) - adica tamaie, in cazul nostru :). Adevarul este ca daca nu stiu ceva, copii isi vor incerca norocul, nu ii intereseaza daca e gresit. Acum nu spun ca daca gresesti inseamna ca esti creativ, dar ceea ce stim deja este ca daca nu esti pregatit sa gresesti, nu vei putea niciodata sa vii cu ceva original. Ti-e frica de ce vor spune altii. Si asta ne omoara.
