Sâmbăta, 21 martie 2009, a avut loc în Bucureşti o întâlnire interesantă. Şcoala de voluntari călători DRH Norvegia a ţinut o prezentare. Nu voi spune prea multe despre școală, informaţii suplimentare puteţi găsi AICI (în engleză!). Important este faptul că această şcoală trimite voluntari în Africa de sud (Zambia, Mozambique) și India. Deşi pentru mulţi cele cinci ore au fost un chin, eu deja eram cu gândul la plecare. Drept pentru care m-am și înscris, urmând să plec la sfârşitul lui Iulie.

Este frumos să ştii că mai sunt persoane interesate nu doar de binele lor ci și de al altora. Am participat ca un observator al invitaţilor. Aşa mi-am pus în gând. Eu am pus întrebări legate de faună, de tehnologii moderne cum ar fi curentul, posibilitatea de a comunica cu cei de acasă (internet, telefon). NU ţin foarte mult la acestea, dar atunci când ţânţarii sunt peste tot și există un risc ridicat de a lua malarie, atunci un dispozitiv special ce funcţionează cu baterii, ar fi minunat. Și mai minunat ar fi să ai unde să le încarci pe aceste baterii. Deci…pot spune ca sunt liniştit din aceasta privinţă.

Ce nu mi-a plăcut insă a fost modul cum gândesc anumiţi oameni. De genul…câţi bani se câştigă acolo…iar când răspunsul a venit firesc…153 dolari (a fost doar un exemplu)…deja totul s-a năruit „Cum? Doar atât? Pai ce să faci cu atât? Pentru atât mă duc eu acolo?” Deja în minte mi-a venit…”băiete…tu habar nu ai ce înseamnă voluntariat”. Bine-nţeles, această sumă reprezintă dublul salariului mediu de acolo, dar nici la acesta veste, persoana în cauză nu s-a liniştit…drept pentru care, după pauză, nici nu a mai venit.

O altă întrebare firească, dar totuşi, nu am considerat-o foarte utilă, pentru mine personal, a fost cea legata de siguranţă. Acum să fim serioşi…oriunde am fi, trăim cu un sentiment de falsă siguranţă. Bucureștiul cred ca este mai periculos. Dar aşa e…e o problemă, eşti printre străini, iar oamenii nu diferă intr-atât încât să credem că totul va fi bine. Siguranţa vine de la sine, atâta timp cât eşti precaut…adică…nu umbli singur pe stradă noaptea, mai ales daca eşti fata (din păcate, asta e tristul adevăr – frumuseţea costă). Și e la mintea cocosului totuşi…daca nu sunt oameni răi voitori, pot fi animale rău voitoare :D sau flămânde. Nu este exclusă întâlnirea cu un leu in pustietate :) O experienţă unică…probabil din toate punctele de vedere :)).

Mi s-a pus de multe ori întrebarea „Ştii ce vrei?” și răspundeam că da…dar nu puteam spune ceva anume. Ei, adevărul este ca nu ştiu ce vreau. Ştiu ce nu vreau. Și nu vreau să stau cu mâna în sân aşteptând să cadă ceva din cer . Vrei o schimbare, pui mâna și iţi faci acea schimbare. Sigur, există riscuri, fiecare le vede în felul său, dar…daca nu iţi asumi măcar un risc în viață, care mai este rolul ei?

Dacă aș lua exemplul celor ce trăiesc în oraş, inclusiv eu, pot spune că singurul scop este de a munci pentru altul ca noi să trăim în sclavie. BULLSHIT. Asta nu e de mine. Și mă bucur ca pe zi ce trece mă deştept mai mult (consider eu – alţii o vad insă ca pe o revenire în mintea copiilor. Păi daca nu ne jucăm, suntem ca și morţi). Uneori o vad ca pe un dezavantaj, nu mă înţelege multă lume, dar vor veni clipe mai bune.