miercuri, 15 septembrie 2010
miercuri, septembrie 15, 2010
Stai să vezi ce am pățit azi.Sau nu, ce a pățit frate-meu. Eu doar m-am enervat. Și-a luat acum două săptămâni o bicicletă...cică firmă romanescă DHS. OK, chiar vreau să sprijin firmele românești...deși...la ce salariu avem nu prea îți vine. Și oricum nu cred că e romanească conducerea. In fine, să trec peste asta.
S-a dus in piață...că doar acolo găsești bicicletele DHS...ca să vezi!. In aceste două săptămâni frate-meu s-a dus de vreo 4 ori cu bicicleta să i-o regleze; ba cădea lanțul, ba nu ținea frâna cum trebuie, ba ținea prea bine că era frânată din start. Dar hai să închidem ochii și să le dăm o șansă. Nu numai producătorului, ci și vânzătorului. Până la urmă, o reglezi tu, ca nu îți cade mâna și nici altceva.
Na, e mountain bike...e luată pentru teren accidentat, nu asfaltat. Ei...nu a mers decât pe șoselele Bacăului, care sunt decente, și pe un drum pietruit, dar fin, de pe lângă lacul de acumulare. CUM E POSIBIL să se îndoaie urechea de care este prins deraiorul in așa de scurt timp?
Hai cu ea înapoi, doar avem garanție. Eu nu am fost, l-am lăsat pe el...el e expertul. RĂSPUNS: Păi din cauza ta s-a îndoit acolo, ai folosit-o prea mult.
NENEEEEE...două săptămâni...folosită prea mult? Unde, când? Încă nu a apucat să vadă muntele și s-a și îndoit...pe asfalt. Și logic că doar în folosire iți poți da seama de defecte, nu mergând pe lângă ea. Dacă nu îmi schimbi cadrul, măcar schimba-mi tipul de deraior, să îl prind direct pe ax. Atunci nu voi mai avea probleme. Îmi pare rău...dar știi, deraiorul e 50 lei. Asa, și? Ți-l dau pe ăsta înapoi, e tot una. Îmi schimbi tipul, până la urmă toată e in garanție, nu? Ce să fac, să cumpăr alt deraior? Și cu ăsta ce fac? Îl țin bibelou?
În fine, s-a întors acasă și am vrut să merg cu el...cică aș avea altă autoritate. Pace, am citit înainte certificatul de garanție. Aparent DHS și implicit vânzătorul se scutesc de orice fel de îndoire a cadrului. Doar dacă se rupe sudura, atunci ești salvat.
Așadar, dacă mi se rupe sudura pe munte și îmi rup gatul, pot schimba cadrul de bicicletă. Cred că acesta ar fi ultimul meu gând in acel moment, nu crezi?
DECI, întrebarea mea este...ce trebuie să fac pentru a fi valabilă garanția la bicicletă? Să nu merg cu ea? La protecția consumatorului m-am lămurit...am avut in trecut povești nemuritoare...sunt de tămâie pe acolo. Doar dacă se sesizează tot orașul mai fac ceva.
Am găsit răspunsul!!! Iupiiii...Să iau o bicicletă de firmă străină, de vreo 500 euro minimum! Cu salariul meu de 600 lei sau alocația de 42 lei a lui frate-meu!.
Succes...
marți, 14 septembrie 2010
marți, septembrie 14, 2010
Aşa ar suna in română "Freedom from the known" de Jiddu Krishnamurti. Nu iți voi spune despre ce e vorba pentru că probabil iți poți da seama, însă îți pot spune unde gasesti cartea. Am alaturat un "poster" ce te duce direct la pagina cu cartea de pe Amazon. Știu, e bătaie de cap să găsești o carte cum trebuie (de asta pun link-ul) ... setări de conturi paypal şi altele, dar in maximum 3 săptămâni o poți avea acasă. Trebuie doar să ai răbdare.
Totuși, de ce am adus vorba de carte? Pentru că se leagă bine de subiectul nostru...curajul de a începe o călătorie. Am văzut cele mai importante temeri, însă nu ți-am dat prea multe detalii, nu? Scopul meu nu este să îți spun totul pentru că nici eu nu știu, învăț pe zi ce trece. Nu vreau decât să dau câteva idei ce ți-ar putea fi de folos. Depinde de tine ce vei face cu ele.
De multe ori m-am simțit blocat, nu știam ce să fac. Vroiam să ies din mediul ăsta și nu știam cum. Sau aveam o idee, dar nu era deajuns. Trebuia să mă lepăd de câteva învățături date de familie. Uneori, acei 7 ani de acasă pot deveni o povară (nu mă refer însă şi la politețe). Dacă ai tăi nu au experiment pe propria piele ce înseamnă a călători, a fi liber, fii fără grijă, nu te vor înțelege. Nu au cum, pentru că aşa au fost învățați, să nu înțeleagă. Să nu mai spun ca întotdeauna școala îți va distruge spiritul de creație și de visare și va încerca să te facă profesor universitar, să știi de toate și să folosești acele cunoștințe in folosul altora, fiind răsplătit pentru o suma modică, în cazurile cele mai fericite.
Pot băga mâna in foc când spun că într-o lună de zile, plecat prin lume, înveți mai multe decât într-un semestru la școală. Acum nu spun să lăsăm școala și să plecăm cu toții :). Nu, are și școala rolul ei. Acea lună in care înveți atât de multe lucruri va fi in vacanță. Și vei spune...m-am saturat, vreau să mă odihnesc. Păi exact asta vei face, te vei odihni. Abia atunci vei învăța, fără să te aștepți. Nu mă crezi? Te provoc să-mi dovedești contrariul.
Hai să uităm de barierele date de familie și societate până la urmă și să îndrăznim să visăm. "Pune mâna și muncește" ar spune unii. Ce, știu ei ca tu nu muncești? N-au idee. Le spui că acum înveți, mai ai până la muncă. Încă nu ești pregătit pentru ea :) și nu vrei să faci vreo prostie atunci când te apuci. Oricum munca pe care o faci... călătorind... e mult mai plăcută și mai "profitabilă". Și încetează să te gândești numai la bani. Sunt lucruri mai importante. Spre exemplu zâmbetul unui moșuleț atunci când îl ajuți cu bagajul. Știu, ai prefera să o ajuți pe blonda de lângă el. E tânără, frumoasă, în toate puterile și are o gentuță de 2 kg. Dar atunci, cred că tu vei zâmbi mai mult, nu ea. Ah, dacă ești fată, inversează sexele, e același lucru.
Ai mai putea întâlni următoarea replică: "Mamă, stai acasă, ce te apucă. Nu e de tine. Pe vremea mea tot satul venea și te bătea să-ți vină mintea la cap". Știu, frumoasă expresie, dar am auzit-o într-una din călătoriile mele, pe când eram încă in România. Ce poți face? Să iți vezi de treaba ta...vremurile acelea nu vor mai veni iar morții nu se întorc in morminte. Sau întoarcă-se, n-au decât, de ieșit oricum nu vor ieși :)
Sau o alta..."Las' c-o să vad ce-o să faci la bătrânețe." În primul rând, vei avea ce povesti nepoților, nu să stai cu ei și să nu găsești un subiect de discuție. În al doilea rând, cine spune că la bătrânețe vei epuiza toate locurile în care poți călători. În astfel de cazuri extreme, o ultima sugestie ar fi rai-ul, dar biletul de întors s-a pierdut. Acum vei spune că se referea la pensie expresia asta....hai să lăsăm pensia, că doar nu din cauza ei stăm în casă la televizor și ne minunăm ce fac alții iar noi nu putem face.
Ia ascultă melodia asta ;) (Madalin Amon, Tatiana Stepa)
Revin...
marți, septembrie 14, 2010
Vreau să faceți un experiment. Opriți o persoana tânără pe strada și întrebați ce hobby-uri are. Nu uitați mai întâi să îi dați ziua bună. Veți rămâne surprinși să aflați cați tineri au ca hobby călătoria. Acum întrebați-i unde au călătorit. O parte din ei vor spune câteva țări străine, alții poate doar una, alții doar orașe din țară, dar majoritatea vor ofta pentru ca nu au putut ajunge mai departe de 100-200 km de oraș.
De ce? De ce doar atât? Ce i-a oprit să meargă mai departe. Frica! Frica de necunoscut, de nesiguranță, de singurătate, etc. Dar pe lângă frică, mai este un element foarte important, dar ignorat de mulți. Felul cum am fost învățați ne determină viziunea asupra vieții. Știm cu toții asta dar nu o conștientizăm cum și mai ales când trebuie.
Deși pot părea superficiale părerile mele, vă asigur că doar par. Toate acestea vor fi explicate mai pe larg in posturi viitoare.
Hai sa le luam pe rând. Ce putem face pentru a depăși frica:
1. Necunoscut - e un sentiment prostesc. Totul in viata e necunoscut. Nimeni nu știe ce va fi mâine, dar toată lumea face ceva, nu? Vrei un telefon nou. Acesta nu este necunoscut? Și totuși abia aștepți să pui mana pe el. De ce? Așa e, nu pot compara un telefon cu o călătorie. Și nici nu e cazul. Dacă ne e teama de necunoscut atunci mai bine ne așezăm într-un colț al camerei și așteptăm să treacă viața pe lângă noi. Această frică ține foarte mult de educația noastră și voi povesti îndată și despre asta. Ne e frică să mergem la școală? Majoritatea (cei sănătoși) vor spune nu. Și mergem, nu? Știm ce va fi? ... Atunci nu ne împiedică nimic să gândim că o călătorie este ca mersul la școală.
2.
Nesiguranță - când la televizor și radio auzi doar știri cu violuri și crime atunci parcă ți se înmoaie genunchiul stâng, cel drept stă să cadă și nu-ți mai vine să te urnești din casă. Chiar mă întreb ,cum mai avem curajul să mergem la serviciu sau la școală? Eu zic să stăm in casă. Dar stai, că nici aici nu e bine, la câte spargeri s-au dat in ultima vreme, aș putea fi următorul. Să nu mai zic de un cutremur. Doamneeeeeee, unde să mă mai duc? Și iată că îți va răspunde, ca prin minune...pleacă în lume și vezi că lucrurile nu sunt atât de grave. Ba chiar s-ar putea să râzi de nesiguranța ta.
3.
Singurătate - da, poate doar aceasta este o frică reală ce o poți avea... să nu pleci singur, să ai un sprijin moral lângă tine. Deși pare o frică de neînvins, ea poate fi trecută ușor cu o autosugestie la început. Gândește-te ca vei întâlni multe persoane ca tine ce fac același lucru. Partea frumoasă e că o dată pornit chiar vei întâlni aceste persoane. Sunt atâtea persoane ce călătoresc singure și nu au nici o frica. Și mai interesant este ca pe plan mondial, sunt mai multe fete cu rucsacul în spate decât băieți. Iar experiențele pe care le ai de unul singur nu se pot compara ca intensitate ca atunci când ești in 2 sau mai mult, in grup. Singur nu vei fi decât noaptea, dar și asta e discutabil :) .
miercuri, 8 aprilie 2009
miercuri, aprilie 08, 2009
Din punct de vedere cronologic, localitatea Targu Ocna apartine generatiei oraselor feudale din Moldova. In evolutia localitatii, se pot distinge trei stadii: sat, targ si oras din 1774.
Orasul este cunoscut mai ales datorita salinei dar si pentru resursele naturale, cum ar fi apele minerale, conditii climaterice favorabile si frumusetea si varietatea peisajului. Pana la urma, Slanic Moldova se afla la doar 18 km departare. Astfel, in 1894 orasului i se atribuie statutul de statiune balneoclimaterica si abia dupa 108 ani, in 2002 este atestata ca statiune turistica de interes national.
Dar povestea nu se opreste aici.
Prin 1933, niste baieti curajosi numiti arheologi...ce n-as da sa fiu si eu printre ei, au descoperit pe platoul Podei - Tisesti primele asezari ce dateaza din epoca neolitica. Locuitorii acestor asezari erau cultivatori si crescatori de vite, dovada fiind numarul mare de oase de animale, rasnite si vase de provizii. Aparent, in acesta perioada isi are inceputul exploatarea sarii din aceasta regiune. Acest centru de exploatare va deveni cunoscut mai tarziu, in evul mediu.
Prin anul 1410, Alexandru cel Bun a daruit satul Stoenesti, care ulterior isi schimba numele in Ocna, unor frati de origine transilvaneana.
In 1502, Stefan cel Mare, intarea privilegiul acordat ctitoriei de la Putna de a avea in fiecare an de la ocna de la Trotus, "cate o suta si cincizeci de dropi de sare". Inca din secolul 17, atat de multa sare se scotea incat salina o trimitea in toata Tara Moldovei, Rusia si in alte tari, transportul facandu-se pe Dunare, apoi Marea Neagra pana la Constantinopol.
In secolul 18, cele doua localitati vecine, Ocna si Trotus erau in competitie pentru intaietate in zona, la inceputul secolului atribuindu-se localitatii Ocna calitatea de targ.
Pana in 1870 exploatarea sarii s-a realizat in camere in forma de clopot (ocne) cu diametre de vatra intre 35 - 85 m si inaltimi de 30-61 m. Dupa acest an, exloatarea sarii s-a facut in camere trapezoidale cu deschiderea de 35 m si inaltimi de 90 sau 60 m (mina "Moldova Vehe" respectiv, mina "Moldova Noua").Salina este amplasata la 240 m adancime si se intinde pe o suprafata de 13000 mp.
Legenda spune ca aceasta a fost descoperita de un haiduc urmarit de potera. Descoperirea l-a salvat de la pedeapsa. Acum pun eu intrebarea. Cum adica a descoperit salina? Ce, nu stia ca este acolo? Dateaza de atatia ani. Si oamenii pur si simplu au uitat de ea? Si asa de mare a fost redescoperirea asta incat l-au gratiat pe bietul haiduc. Probabil s-au gandit sa se ia de bietii lucratori din salina, asa ca au uitat de haiduc iar acesta a fugit...de aici putem presupune ca gratierea a fost mai mult fortata de imprejurari. :) Am putea banui asta, nu? Pana la urma prin potera intelegem un grup de oameni inarmati, mercenari de origine albaneza, angajati in garda domneasca din tarile romane, care aveau misiunea de a-i urmari si de a prinde pe rau facatori si pe haiduci. Dar ce rau au facut lucratorii din mina? Stiu...furau sarea :))
Ei, dar si legendele au un sambure de adevar, deci ... astept ipoteze.
In 2007 am intrat pentru prima data intr-o salina. La Cacica, judetul Suceava. Daca va uitati pe pungile de sare cumparate, mai ales pe cele din carton, sunt multe sanse ca acestea sa aiba scris ca au sare de la Cacica. Intrarea se face pe jos, pe scari (nu cu liftul :) ), si imediat cum intri simti un iz de petrol. Nu-i nici o problema, sarea e curata :) Iz-ul m-a fascinat insa. Si trageam in piept aerul curat al acestei saline. Si imi ziceam in gand...sa vezi ce ma purific eu acum. Pe jumatate am avut dreptate. Ideea este ca nu ar trebui sa aiba acest iz de petrol (sau poate nu stiu eu bine). In orice caz, a fost o experienta interesanta. Cand am iesit din salina, aerul de afara mirosea ca o ghena de gunoi, fara exagerare. Am vrut sa ma cobor din nou. Am intrebat persoana de la intrare, care este diferenta dintre salina si ocna. Mi-a raspuns fara sa stea pe ganduri... Pai, salina este facuta de specialisti, iar acesti specialisti, de la Cacica, se intampla sa fie polonezi. Ocna, pe de alta parte e facuta de....exact, ocnasi. Ca sa vezi. Pai probabil de asta este o biserica atat de mare la Salina Targu Ocna, ca ocnasii aveau nevoie de asa ceva. Cand esti ocnas...doar pe D-zeu il ai. :) Ce minti luminate avem si noi... :)
Spre rusinea mea, abia acum am intrat la Salina Tg. Ocna, pentru prima data. Intrarea se face cu autobuzul... interesant. Intrarea este 18 lei, dar neavand atat, am platit doar 15 lei...ultimii bani, dar bine-nteles, nu am primit bilet. Sunt foarte curios in ce buzunar au intrat. :) Primul lucru ce l-am cautat a fost bine-nteles acel iz, de la Cacica. Si l-am cautat, nu gluma. Am zis ca na, in autobuz, fiind cu usile inchise, nu se simte. Dar si cand am coborat...l-am cautat. Aveam plamanii plini cu aer de salina, dar nici urma de acel iz. Chiar ma indragostisem de el :( Asadar, m-am documentat si...mi-am luat gandul. Intr-o salina normala, nu ar trebui sa fie nici un iz de petrol. Sau daca e, e neglijabil. Va trebui sa ma duc iar la Cacica, pentru amintiri. :)
surse alternative: wikipedia ;), www.tirguocna.ro, http://ginap.wordpress.com (legenda :D)
miercuri, aprilie 08, 2009
Satul a fost intemeiat prin anii 1850, la dorinta boierului Barbu Stirbey. Motivul? Hotii de vite si ovine treceau muntii spre Transilvania prin acest loc. Si ca solutie la aceasta, s-a gandit ca cei ce se vor stabili aici vor avea grija de toate. Primele case au aparut langa paraul Uz.. Prin anii 1900 erau deja 20 de case. Insa istoria nu a fost atat de blanda cu ei. In primula razboi mondial, odata cu retragerea Germaniei, doar praf si pulbere s-a ales din sat. Insa locuitorii se intorc si isi refac casele, astfel prin 1935 avea 120 de case. Tot acum apare o fabrica de otel si o uzina electrica.
Dar na, dupa cum era de asteptat, vine al doilea razboi mondial, si germanii, iar il distrug. Asa, probabil ca s-au distrat foarte bine prima data si le-a fost dor. Dar noi romanii sa ne lasam? Nu! Asa ca...iar s-au construit case. Aparent, in 1965 satul deja se extindea pe 80 de hectare. Si cu toate acestea...cum si acum se intampla de altfel, tinerii il parasesc. Ma intreb...sa fi fost oare plecatul la Targu Ocna, Onesti (fostul Gheorghe
Gheroghiu Dej), Comanesti sau Moinesti? Acolo unde puteau gasi ceva de lucru, mai bun decat ce le oferea satul? Tind sa cred ca da. Eu personal m-as întoarce la sat.
Partea amuzanta vine in 1969. Ghiciti cine se hotaraste sa distruga satul din nou. Ati ghicit? Ok...Noi. Statul roman mai precis. S-a gandit sa construiasca un baraj in aval de Poiana Uzului, in punctul "Pivniceni", adica acum satul e sub apa ;). Baraj cu o inaltime de 82 de metri, lungime de 310 metri, o suprafata totala de 353 hectare si vreo 90 milioane m.c. de apa. A trebuit apa? ... sa fie din belsug. Cele 231 de familii au fost stramutate in satul Boiştea. Tin minte ca bunicul pomenea acest sat...nu stiu din ce
motiv, eram prea mic pe atunci. Asadar, la ce e bun barajul? Pai sa alimenteze cu apa zona Moinesti- Borzesti, o zona ce inca nu se stie cum sta din punct de vedere industrial.
Acum satul nu mai e, doar fantoma lui, probabil...daca credeti in asa ceva. Cert e ca dintr-un punct turistic(vorbesc de baraj acum), acum s-a ales cam praful si pulberea, din nou...din neglijenta mai marilor.
La intrebarea: "De ce nu se mai face nimic in zona?" a venit un raspuns extrem de idiot: "Pentru ca nu avem drumuri bune in acea zona". Aha, dar drum pana la vila si-au putut face, nu?
povestea este inspirata din revista "STUDENŢIMEA băcăuană", nu stau foarte bine la capitolul tinere de minte ani si date exacte.
din aceeaşi serie: (imagini din lateralul si din coada lacului)
că tot veni primăvara...
Hai să uităm de barierele date de familie și societate până la urmă și să îndrăznim să visăm. "Pune mâna și muncește" ar spune unii. Ce, știu ei ca tu nu muncești? N-au idee. Le spui că acum înveți, mai ai până la muncă. Încă nu ești pregătit pentru ea :) și nu vrei să faci vreo prostie atunci când te apuci. Oricum munca pe care o faci... călătorind... e mult mai plăcută și mai "profitabilă". Și încetează să te gândești numai la bani. Sunt lucruri mai importante. Spre exemplu zâmbetul unui moșuleț atunci când îl ajuți cu bagajul. Știu, ai prefera să o ajuți pe blonda de lângă el. E tânără, frumoasă, în toate puterile și are o gentuță de 2 kg. Dar atunci, cred că tu vei zâmbi mai mult, nu ea. Ah, dacă ești fată, inversează sexele, e același lucru.
2. Nesiguranță - când la televizor și radio auzi doar știri cu violuri și crime atunci parcă ți se înmoaie genunchiul stâng, cel drept stă să cadă și nu-ți mai vine să te urnești din casă. Chiar mă întreb ,cum mai avem curajul să mergem la serviciu sau la școală? Eu zic să stăm in casă. Dar stai, că nici aici nu e bine, la câte spargeri s-au dat in ultima vreme, aș putea fi următorul. Să nu mai zic de un cutremur. Doamneeeeeee, unde să mă mai duc? Și iată că îți va răspunde, ca prin minune...pleacă în lume și vezi că lucrurile nu sunt atât de grave. Ba chiar s-ar putea să râzi de nesiguranța ta.
3. Singurătate - da, poate doar aceasta este o frică reală ce o poți avea... să nu pleci singur, să ai un sprijin moral lângă tine. Deși pare o frică de neînvins, ea poate fi trecută ușor cu o autosugestie la început. Gândește-te ca vei întâlni multe persoane ca tine ce fac același lucru. Partea frumoasă e că o dată pornit chiar vei întâlni aceste persoane. Sunt atâtea persoane ce călătoresc singure și nu au nici o frica. Și mai interesant este ca pe plan mondial, sunt mai multe fete cu rucsacul în spate decât băieți. Iar experiențele pe care le ai de unul singur nu se pot compara ca intensitate ca atunci când ești in 2 sau mai mult, in grup. Singur nu vei fi decât noaptea, dar și asta e discutabil :) .
Legenda spune ca aceasta a fost descoperita de un haiduc urmarit de potera. Descoperirea l-a salvat de la pedeapsa. Acum pun eu intrebarea. Cum adica a descoperit salina? Ce, nu stia ca este acolo? Dateaza de atatia ani. Si oamenii pur si simplu au uitat de ea? Si asa de mare a fost redescoperirea asta incat l-au gratiat pe bietul haiduc. Probabil s-au gandit sa se ia de bietii lucratori din salina, asa ca au uitat de haiduc iar acesta a fugit...de aici putem presupune ca gratierea a fost mai mult fortata de imprejurari. :) Am putea banui asta, nu? Pana la urma prin potera intelegem un grup de oameni inarmati, mercenari de origine albaneza, angajati in garda domneasca din tarile romane, care aveau misiunea de a-i urmari si de a prinde pe rau facatori si pe haiduci. Dar ce rau au facut lucratorii din mina? Stiu...furau sarea :))
In 2007 am intrat pentru prima data intr-o salina. La Cacica, judetul Suceava. Daca va uitati pe pungile de sare cumparate, mai ales pe cele din carton, sunt multe sanse ca acestea sa aiba scris ca au sare de la Cacica. Intrarea se face pe jos, pe scari (nu cu liftul :) ), si imediat cum intri simti un iz de petrol. Nu-i nici o problema, sarea e curata :) Iz-ul m-a fascinat insa. Si trageam in piept aerul curat al acestei saline. Si imi ziceam in gand...sa vezi ce ma purific eu acum. Pe jumatate am avut dreptate. Ideea este ca nu ar trebui sa aiba acest iz de petrol (sau poate nu stiu eu bine). In orice caz, a fost o experienta interesanta. Cand am iesit din salina, aerul de afara mirosea ca o ghena de gunoi, fara exagerare. Am vrut sa ma cobor din nou. Am intrebat persoana de la intrare, care este diferenta dintre salina si ocna. Mi-a raspuns fara sa stea pe ganduri... Pai, salina este facuta de specialisti, iar acesti specialisti, de la Cacica, se intampla sa fie polonezi. Ocna, pe de alta parte e facuta de....exact, ocnasi. Ca sa vezi. Pai probabil de asta este o biserica atat de mare la Salina Targu Ocna, ca ocnasii aveau nevoie de asa ceva. Cand esti ocnas...doar pe D-zeu il ai. :) Ce minti luminate avem si noi... :)
Gheroghiu Dej), Comanesti sau Moinesti? Acolo unde puteau gasi ceva de lucru, mai bun decat ce le oferea satul? Tind sa cred ca da. Eu personal m-as întoarce la sat.
Partea amuzanta vine in 1969. Ghiciti cine se hotaraste sa distruga satul din nou. Ati ghicit? Ok...Noi. Statul roman mai precis. S-a gandit sa construiasca un baraj in aval de Poiana Uzului, in punctul "Pivniceni", adica acum satul e sub apa ;). Baraj cu o inaltime de 82 de metri, lungime de 310 metri, o suprafata totala de 353 hectare si vreo 90 milioane m.c. de apa. A trebuit apa? ... sa fie din belsug. Cele 231 de familii au fost stramutate in satul Boiştea. Tin minte ca bunicul pomenea acest sat...nu stiu din ce 
motiv, eram prea mic pe atunci. Asadar, la ce e bun barajul? Pai sa alimenteze cu apa zona Moinesti- Borzesti, o zona ce inca nu se stie cum sta din punct de vedere industrial.
că tot veni primăvara...
