Avem timp

In timp ce mă gândeam la un următor eventual articol legat de supravieţuire, o prietenă mi-a trimis un link cu o poezie de-a lui Octavian Paler. Si mi-a plăcut atât de mult, încât nu voi face o trimitere la sursă ci o voi salva cu această postare.


„Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm in dreapta si-n stânga,
să regretam c-am greşit și să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii si să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii și să le uitam după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puțina tandreţe.
Când să facem și asta - murim.
Am învățat unele lucruri in viață pe care vi le împărtașesc și vouă !!
Am învățat ca nu poţi face pe cineva să te iubească
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul ... depinde de ceilalţi.
Am învățat ca oricât mi-ar păsa mie
Altora s-ar putea să nu le pase.
Am învățat că durează ani să câştigi încredere
Si ca doar in câteva secunde poţi să o pierzi
Am învățat ca nu contează CE ai in viață
Ci PE CINE ai.
Am învățat că te descurci și ti-e de folos farmecul cca. 15 minute
După aceea, insă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă
Ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva
Am învățat că oricum ai tăia
Orice lucru are două fețe
Am învățat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea să fie ultima oară când ii vezi
Am învățat că poţi continua încă mult timp
După ce ai spus că nu mai poţi
Am învățat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecinţe
Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate
Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu si rău
Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță
Iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată
Am învățat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu
Nu inseamna că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învățat că indiferent cat de bun iţi este un prieten
Oricum te va răni din când in când
Iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
Câteodată trebuie să înveți să te ierţi pe tine însuți
Am învățat că indiferent cât de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am învățat că trecutul si circumstanţele ți-ar putea influența personalitatea
Dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii
Am învățat că, daca doi oameni se ceartă, nu înseamnă ca nu se iubesc
Și nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am învățat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am învățat că indiferent de consecinţe
Cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe in viață
Am învățat că viata iţi poate fi schimbată in câteva ore
De către oameni care nici nu te cunosc.
Am învățat că și atunci când crezi ca nu mai ai nimic de dat
Când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învățat că scrisul
Ca și vorbitul
Poate linişti durerile sufleteşti
Am învățat că oamenii la care ţii cel mai mult
Iţi sunt luaţi prea repede ...
Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii si a-ti susţine părerile.
Am învățat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit.”

Share |

Dezbrăcarea paradoxală

sau Paradoxical Undressing, varianta în engleză.

Îndepărtarea irațională a hainelor amenință supraviețuirea victimei aflată în hipotermie.

Despre ce e vorba?

Victimele care sufera chiar și de o ușoară hipotermie sunt expuși adesea hotărârilor incorecte, ceea ce este cunoscut în cercurile de alpiniști ca fiind "prost rece" ("cold stupid"). Un comportament obișnuit, dar mai ales bizar al victimelor aflate în hipotermie, este o enigmă cunoscuta sub numele de "dezbrăcarea paradoxală".

După cum probabil știți, cauzele generale de hipotermie sunt: scăderea producției de căldură în organism, creșterea pierderii căldurii din organism și incapacitatea organismului de a regla temperatura sa de baza.

Hipotermia poate avea loc în orice moment când temperatura mediului ambiant este sub cea a corpului și apare în mod obișnuit în supraviețuirea pe timp de iarna. Dacă îmbrăcămintea este udă, efectul de răcire poate crește foarte mult șansa de a deveni hipotermic.

Dezbrăcarea paradoxală are loc atunci când o persoană își scoate hainele calde în timp ce este în stare de hipotermie, ceea ce duce la o pierdere și mai mare de căldură. Deoarece suferă de frig și temperatura corpului lor este sub pragul de siguranță, pare nelalocul lui faptul ca își scot hainele calde provocându-și astfel o stare și mai accentuată de răcire.

Pentru a fi siguri, fenomenul de dezbrăcare paradoxală este o enigmă pentru a contracara comportamentul așteptat. Având temperatura de baza sub 32 grade Celsius, suferinzii de hipotermie se dezbracă frecvent. Victimele urbane ale hipotermiei, care sunt găsite într-o stare de dezbrăcare sunt adesea considerate victime ale atacului.

Recenta tragedie a lui James Kim (articol in engleza) este una dintre cele mai recente cazuri de dezbracare paradoxală. Kim a fost găsit asezat în zăpadă, cedând hipotermiei în timp ce încerca să iasă din maşina inzăpezită. El si-a dat jos mai multe articole de îmbrăcăminte, inclusiv pantalonii.

De ce apare dezbracarea paradoxală la victimele hipotermice? De ce sunt adesea găsite în diferite stadii de dezbrăcare atunci când acestea, in mod logic, ar trebui să poarte cât mai multe haine cu putintă?


Psihologia acestui fenomen

Pentru a înțelege misterul prin care victimele intrate în hipotermie se expun dezbrăcării paradoxale, trebuie să știm ceva legat de modul în care organismul încearcă să se protejeze, atunci când este constrâns de frig.

Pe măsură ce corpul nostru se răceste, acesta deviază sângele de la extremități în interior în scopul de a proteja organele vitale. Acesta este motivul pentru care picioarele și mâinile se răcesc primele.

Deviația sângelui către interiorul corpului și departe de extremități se realizează prin intermediul vasoconstricției circulației periferice. Acest lucru permite părților exterioare ale corpului să devina mai bune izolatoare, deoarece se pierde mai puțină căldură spre exterior.

Şi acum, cheia pentru dezbrăcarea paradoxală. Vasoconstricția apare atunci când mușchii vasculari se contractează. Acest efort necesită un aport constant de energie sub formă de glucoză înmagazinată in organism. Totuși, datorită lipsei de sânge ce ajunge la acești mușchi, în cele din urmă obosesc. Pe măsură ce mușchii vasculari rămân fără energie, ei obosesc, se relaxează și vasele de sânge se deschid. Acest lucru este cunoscut sub numele de vasodilatare.

Odată cu vasodilatarea, o infuzie de sânge cald din interiorul corpului se repede catre extremităţile periferice. Acest lucru determină victima hipotermică să simtă o caldură prea mare şi începe să înlăture hainele, în contradicţie cu realitatea, temperatura corpului lor continuând să scadă.

Sângele cald al victimei ce năvălește din interior, împreună cu îndepărtarea hainelor calde, determină temperatura corpului să scadă și mai repede. Astfel se grăbește moartea prin hipotermie si rezultă într-un alt caz de dezbrăcare paradoxală.

Este cunoscut faptul că alpiniștii aflați în hipotermie îndepărtează hainele calde și rezistă eforturilor salvatorilor de a-i încălzi. Este interesant de observat că nu există nici un cunoscut, victimă a hipotermiei, care a ajuns la stadiul de dezbrăcare paradoxală și a supraviețuit fără intervenție din exterior.


Să aveți întotdeauna un kit de supraviețuire

Acum, că stim cauzele dezbrăcării paradoxale, trebuie să stim cum sa evităm acest stadiu al hipotermiei.

În primul rând, asigurați-vă că întotdeauna aveti kit-ul de supravieţuire la îndemâna atunci când vă aventurați în sălbăticie. Kit-ul de supravieţuire ar trebui să aibă elementele de bază: alimente suplimentare, apă, haine uscate calduroase, mijloace de a face un foc şi mijloace de a face un adăpost. De asemenea, trebuie să aibă mijloace de semnalizare pentru potentialii salvatori, ajutoare pentru navigaţie precum hărţi, o busolă şi chiar o unitate GPS (aceasta din urmă insă necesită resurse financiare mai mari). Se subînţelege faptul ca trebuie cunoscut modul de utilizare a elementelor kit-ului de supravieţuire.


Articol tradus si adaptat. Sursa este disponibila aici.

Intr-un articol viitor voi vorbi despre elementele kit-ului de supravieţuire.

Share |

Hooray for most things!

"I never joined the Boy Scouts. I don’t trust any organization that has a handbook", spunea regretatul George Carlin. Nu ma chinui sa traduc. Consider ca pana acum, cititorul ar fi trebuit sa dobandeasca cateva notiuni de engleza. Pana la urma...suntem pe drumul unirii limbilor ;) Nu sunt total de acord cu asta, dar nici nu strica un astfel de gand. Bine macar ca nu va trebui sa inventam din nou un turn Babel.
Si totusi...avem nevoie de manuale. Uitam de tehnicile stramosilor nostri de a supravietui si ne bazam prea mult pe masini. Nu am nimic impotriva masinilor (pana la urma...scopul final al fiintei umane este de a consuma cat mai putina energie...de ce? pentru a supravietui). Dar, nu ati observat ca...ceva parca ne lipseste? Si nu ati observat ca...toata lumea raspunde la intrebarea "Ce iti place sa faci?" cu..."Sa calatoresc." ? Problema e ca doar 10 % poate chiar calatoresc, ceilalti...doar le-ar placea sa calatoreasca. Si pana la urma, extragand esentialul...sa supravietuiasca in orice loc ar fi.
Probabil nu v-ati gandit prea mult la asta, dar...stiati ca e mai dificil sa supravietuim in oras decat in natura? Nu ma credeti? Probabil ca da, atunci cand veti fi pusi in situatia de a supravietui unui incediu...intr-un apartament de la etajul 3(spre exemplu). Unde veti fugi? Buna intrebare, desi ar fi trebuit sa fie una banala.
Aveam de ceva timp acest gand, de a infiinta un site de supravietuire. Dar m-am gandit...nu stiu daca de un site este nevoie. Poate un blog. Diferenta nu e mare, dar totusi, exista.
Probabil mai asteptam ceva timp daca nu dadeam de curand, adica...acum 2 ore...de doua bloguri ce le-am gasit interesante ca abordare si nu numai. Cel mai important lucru este ca au acelasi interes.

Share |